Cadou de la prieteni

Povestea cu profesorul Facultatii de Biologie din cadrul Universitatii "Ovidius" care a fost prins in flagrant luand mita a fost, pentru majoritatea cetatenilor, o stire care s-a dus asa cum a venit. Pentru ziaristi, a fost un subiect de presa de o insemnatate relativa. Anul trecut, un alt profesor al universitatii, de la catedra de matematica de aceasta data, a avut acelasi destin. Cine a avut interesul ca cei doi sa cada poate fi o intrebare nascuta din incapatanarea cu care ziaristul s-a obisnuit sa priveasca dincolo de perdeaua evidentelor sub care se ascunde uneori un altfel de real. Pe de alta parte, povesti despre profesori universitari care primesc sau chiar pretind bani de la studenti pentru a le da o amarata de nota de trecere poti auzi peste tot. In urma cu ceva timp, o cunostinta, student la economie in cadrul aceleiasi universitati, mi-a propus un flagrant la unul dintre profesorii lui. El mi-a povestit ca, in perioada examenului, se face coada la usa apartamentului profesorului. Studentul intra, se intalneste cu profesorul imbracat in halat de casa, lasa banii si numele si pleaca linistit acasa. Profesorul s-a dovedit a fi insa atat de prudent incat realizarea flagrantului a fost imposibila. Studentii vorbesc despre astfel de profesori, care practica tarife diferite in functie de nota si, uneori, tara de rezidenta a studentului. De cele mai multe ori, studentii se tem insa sa transforme barfa in informatie oficiala, chiar daca li se promite confidentialitate. "Esti nebun, vreau sa termin facultatea!", spun ei de cele mai multe ori. Iata insa ca, in cazul profesorului Ungureanu, o studenta si-a luat inima in dinti si a mers la Procuratura, iar apoi a participat la flagrant. Dupa numai o zi, au aparut tot soiul de zvonuri din care reiese ca studenta nu a fost numai cinstita si manata de spiritul dreptatii. Mergand pe firul acestor zvonuri, auzim ca ea ar fi fost "indrumata" parinteste tocmai de un profesor de la catedra de biologie. Mobilul - sansele de avansare ale profesorului Ungureanu. Altii spun ca Facultatea de Biologie, destul de curata in ceea ce priveste coruptia profesorilor, ar fi vrut sa scape de un "element compromitator". Dupa realizarea flagrantului, o echipa de jurnalisti de la un post local de televiziune au mers la universitate pentru o discutie cu studentii Facultatii de Biologie, incercand sa afle cat mai multe lucruri despre incident. Unul dintre asistentii universitari ai catedrei i-a incuiat atunci pe studenti intr-un laborator, pentru a nu putea sta de vorba cu ziaristii. Studentii au fost nevoiti sa stea cuminti in sala, pana cand jurnalistii au plecat. Dar toate acestea sunt simple speculatii, nu-i asa? In ceea ce priveste cariera didactica a profesorului Moldoveanu se poate intampla orice, in functie de directia de unde bate... vantul. Pana acum, conducerea universitatii nu a luat nici o decizie. Ba chiar a raspuns ca nu merita sa intrerupa cursurile pentru acest caz, el urmand a fi discutat in viitoarea sedinta de senat. Asteptam!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța scoate la concurs un post vacant. Cine poate participa

03 Jun 2024 486

Angajare Constanța Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord angajează. Ce post este scos la concurs

03 Jun 2024 463

De ce nu este bine să culegi scoici găsite pe plajă?

02 Jun 2024 1252

Tribunalul Constanța, un post liber pentru judecătorii pensionari care vor să revină în sistem (DOCUMENT)

02 Jun 2024 358

Precizările ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, vizavi de subiectul controversat al donării de organe

01 Jun 2024 834

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Valu lui Traian angajează. Detalii

31 May 2024 519

Angajări Post vacant la Centrul regional de transfuzii sanguine Constanța. Ce condiții trebuie îndeplinite?

31 May 2024 552

Angajări UM 02013 Mangalia face angajări. Despre ce post este vorba?

30 May 2024 710

Angajări Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu”, Medgidia angajează îngrijitoare. Iată ce ai de făcut

30 May 2024 571

Angajări Constanța Post vacant la Școala Gimnazială ,,Ioan Atanasiu” Lipnița

29 May 2024 633

Codul Galben și-a intrat în drepturi la Constanța (FOTO+VIDEO)

29 May 2024 1064

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța angajează economist. Iată ce trebuie să faci

29 May 2024 667

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 May 2024 648

Angajări Constanța Post vacant la Școala Gimnazială ,,Ioan Atanasiu” Lipnița

28 May 2024 575

Angajări Constanța Post vacant la Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol

28 May 2024 530