Editorial Cu mic, cu mare, pe nisip, sub soare…

Lucrările de înfrânare a tendinței mării de a înainta peste plajele litoralului nostru sunt fără doar şi poate o inițiativă îmbucurătoare, dar sper din tot sufletul să fie duse la bun sfârşit, iar rezultatul să fie cel prevăzut. De unde atâta grijă pentru teritoriul patriei noastre? Păi cum să nu mă îngrijorez de aşa splendoare de nisip care îi poate încărca pe toți pământenii cu invidia lipsei unei astfel de bogății?

Am păşit pe țărmul Mării Mediterane, al Mării Adriatice şi al Oceanului Atlantic, dar mare necaz pe capul locuitorilor din acele zone că nu se învecinează cu stațiuni precum Vama Veche, Costineşti, Eforie, Mamaia etc. Astăzi, nu critic hotelurile îmbătrânite, antipaticele tarabe sau pe unii angajați pungaşi de pe litoralul românesc, pentru că sunt hotărât să susțin sus şi tare că avem cel mai fin nisip.
Chiar dacă este o anticipare puțin prea optimistă, sper ca toți juniorii români să se bucure de castele, fântâni si alte minunății de forme şi construcții din nisip pe malul Mării Negre, pentru că legătura formată la o vârstă fragedă dăinuie temeinic şi îi cheamă precum melodia: „Mă-ntorc la tine, iar şi iar, mare albastră!“.

Ideea acestui editorial mi-a venit odată cu oroarea provocată din nou de imaginea sufocării turiştilor şi a nisipului nostru prețios de „indispensabilele“ şezlonguri. Nu am nimic împotriva lor, dar sunt total contra impunerii acestui moft tuturor amatorilor de scăldat. Cu ce este mai plăcută şederea pe plastic şi saltea decât toropeala ce te cuprinde pe prosop şi pe nisip? Dacă cineva presupune că le-am pus gând rău chiriaşilor acestor parcele de plajă, se înşală, pentru că accept simpla închiriere a unui prosop, a mult mai utilelor umbrele sau o consumație minimă obligatorie. Trebuie să redăm băile de soare oamenilor! Este imperios să aerisim şi să echilibrăm raportul dintre prosoape şi şezlonguri pentru a restabili confortul şi a deosebi peisajul anost din ultimii ani.

Era să uit… Modelul occidental presupune ca orice plajă să fie dotată cu câteva duşuri care la noi, din păcate, lipsesc cu desăvârşire. E timpul să ne utilăm pe apă cu jucării gonflabile, caiace inofensive şi alte astfel de metode diversificate de petrecere a timpului la mare.
În speranța înfloririi continue a litoralului românesc, a urcării acestuia în topul preferințelor turiştilor străini şi a unui sezon estival cu o vreme perfectă, vă doresc să ne întâlnim, cu mic, cu mare, pe nisip, sub soare!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mamaia, statiunea vacantelor la mare

27 Nov 2023 887

Fotoreportaj Marea a început să „muște” din plaja din Mamaia. Imagini excepționale (galerie foto+VIDEO)

10 Dec 2021 4672

Cum se vedeau, în această dimineață, plaja și cele două pasarele din Mamaia, de pe o cameră live

08 Apr 2021 5681

Apele Române, despre lucrările de înnisipare din zona Mamaia - „Există riscul ca cel mai mare proiect de infrastuctură derulat de România pe litoralul românesc să fie stopat“

19 Feb 2021 2842

Imagini spectaculoase din stațiunea Mamaia! „Noi doi și marea...”. Cum sărbătoresc constănțenii ultima zi de primăvară calendaristică (galerie foto+video)

31 May 2020 4456

„Dobrogea Digitală” – „Constantza” (1947) Mamaia și splendidul parc dintre mare și lacul Siutghiol

14 May 2020 5241

Mamaia la început de secol XX. Evocări inedite (I) Călătoria cu trenul și „evadarea“ din oraș

06 Apr 2020 4382

„Să atragem copiii spre mişcare şi sport“ Cursa „Campionii Şcolii“, lansată în premieră la „Maratonul Nisipului“, de la Mamaia

21 Mar 2019 1796

Litoralul Mării Negre. Stațiuni din 1964

31 Mar 2018 2080

Anul trecut, a bătut toate recordurile Şi în 2018, Maratonul Nisipului adună la Mamaia alergători din toată lumea

05 Feb 2018 2972

Autoturism Dacia abandonat pe plaja din stațiunea Mamaia. Ce amendă riscă șoferul. Aceasta depășește cu mult valoarea mașinii (video)

03 Jan 2018 3861

La Mamaia, cu bicicleta, prin valurile mării. Credeai că le-ai văzut pe toate?

03 Jul 2017 3762

La Maratonul Nisipului, de la Mamaia, vor participa peste 1.000 de iubitori ai mişcării

22 Feb 2017 2618

Turiștii se bucură de apa caldă! Plaja din Mamaia este plină...

03 Jul 2016 2498

"Buruienile" logicii "merge şi aşa" încă tronează peste staţiunea Mamaia. Ar fi bine ca turiștii să nu se grăbească la mare! (galerie foto)

25 May 2016 2281