Cum la Braşov se poate, dar la Constanţa nu Un spital braşovean dă clasă celor din Europa

Ieri am aflat că Cel mai curat spital din Europa ar putea fi la Braşov! Este vorba despre o unitate sanitară privată din România, care se luptă pentru acest titlu cu alte trei din Germania, Luxemburg şi Irlanda. Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au mers la Braşov şi au spus că unitatea de la noi din ţară are cele mai mari şanse să câştige.

Din păcate, unitatea sanitară nu este din judeţul Constanţa. Constănţenii nici măcar nu pot visa că în anii următori vor avea şi ei parte de o unitate sanitară, care ar concura cu cele mai bune clinici din Europa, şi la capitolul servicii  medicale, şi la capitolul condiţii. Pacienţii constănţeni, în continuare, sunt internaţi în spitale în care neajunsurile se fac simţite la fiecare pas. Cu toate că s-au făcut investiţii în câteva secţii din Spitalul Clinic de Urgenţă, spre exemplu Secţia de Ortopedie şi Traumatologie şi Unitatea de Primiri Urgenţe, care au fost renovate la cele mai înalte standarde, celelalte clinici din spital, arată dezastruos. Saloanele din majoritatea secţiilor nu au mai fost renovate de mai bine 40 de ani. Paturile şi noptierele sunt ruginite, iar pereţii şi tavanele sunt scorojite şi pline de igrasie. Holurile unităţii sanitare sunt la fel de „îmbătrânite” de vreme şi lăsate pradă nepăsării. Dar pentru că suntem în pas cu moda, pe  holurile fiecărui etaj al unităţii sanitare tronează tonomate cu cafea, din care se serveşte toată lumea. Până şi pacienţii care, plictisiţi de saloanele murdare, ies la o ţigară şi o cafea pe holurile spitalului. Dar să revenim la spitalul braşovean nominalizat la titlul de "Cel mai curat spital din Europa". Aici regulile de igienă sunt foarte stricte. La Constanţa nu. Motivele ar fi o mie: lipsa fondurilor, nepăsarea pacienţilor şi vizitatorilor, care aruncă gunoaiele pe unde apucă, dar şi obişnuinţa de a lăsa lucrurile aşa cum erau acum zece - douăzeci de ani. Nu ştiu dacă eu sau cei din generaţia mea vom ajunge să beneficiem de condiţii sanitare demne de o ţară europeană. Dar, sper, ca măcar cei care vin din urmă vor avea parte de ele.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident rutier în Mamaia. O mașină a intrat într-un stâlp în zona unui peco

02 May 2024 18

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 423

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța caută servicii de pază!

30 Apr 2024 325

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 39

30 Apr 2024 207

Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Victima a fost transportată la spital

29 Apr 2024 661

UPDATE Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

27 Apr 2024 799

Accident rutier în Constanța! O mașină a intrat într-un stâlp (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 2151

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 262

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

24 Apr 2024 942

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 521

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 840

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 351

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 3072

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 751

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 503