Dreptul meu e strâmb, iar România-i murdară

ada_codau.jpgLa piesa tristă din 9 decembrie la care se va râde fals vom fi chemaţi la urne ca să ne exprimăm dreptul. Prin intermediul presei scrise, prin intermediul publicităţii outdoor, prin toate mijloacele de manipulare ordinară, prin vocile nesimţite care se vor insinua din televizoare în casele noastre vom fi direcţionaţi către secţiile de votare ca să ne exercităm, fireşte, dreptul.

Dreptul ăsta care a luat, după Revoluţia din decembrie '89, chipuri din ce în ce mai hidoase, mai triste. L-aş întreba pe fiecare candidat la parlamentarele din decembrie ce drept pot eu să-mi exprim în condiţiile în care nu am cu cine să votez? De ce drept să mă folosesc dacă în colegiul meu candidează nu unul, nu doi, ci - să zicem - patru caraghioşi siniştri? Ce să (mai) fac cu dreptul meu în contextul în care cel care-mi cerea votul în urmă cu patru ani mi-l mai cere o dată, fără a se sinchisi de faptul că eu ştiu că a derulat, în timpul mandatului, contracte, afaceri de zeci de milioane de euro cu statul, prin interpuşi, desigur, eu ştiu că s-a aflat, la un moment dat, într-un conflict de interese, ştiu că e un rasist notoriu, un sfertodoct şi-un nesimţit? Ce să fac cu dreptul meu?

Cui să dau votul meu? Vreunui traseist fără convingeri, păpuşă de paie care se vinde ieftin şi care se-nchină la preşedintele-şef-patron de televiziune? Vreunui posibil ex-colaborator al fostei Securităţi? Vreunui paraşurat de la Bucureşti sau din alt judeţ care vrea să-i convingă pe constănţeni că marea cu sarea există şi chiar se dă la pachet, după votul din 9 decembrie? Sau că marmota nu mai înveleşte ciocolata în staniol, ci etica şi integritatea?

Societatea Academică din România şi Alianţa pentru o Românie Curată (ARC) au demarat un proiect numit „Verifică integritatea candidatului tău". Dacă ar trece prin sita acestor criterii, candidaţii la parlamentare, colecţia toamnă - iarnă 2012, s-ar „cerne" drastic. Aşa cum se cerne grâul de neghină. Au colaborat candidaţii cu fosta Securitate? Au deţinut ei funcţii în aparatul comunist? Ce funcţii politice şi administrative au ocupat după 1989? Au migrat de la un partid la altul? Au făcut-o tur - retur? Funcţionează după principiul nepotismului? Derulează contracte generoase cu statul, deci pe bani publici? Ce datorii către stat au firmele lor? S-au aflat în stare de incompatibilitate? Au condamnări? Arestări? Sunt sponsori ai partidelor politice?

Scrutinul din 9 decembrie este unul ingrat. Nu (prea) am cu cine să votez. Sunt din nou în postura cetăţeanului turmentat. Ca de atâtea alte ori, de altfel, în ultimii ani. Dreptul meu a devenit strâmb pentru că a tot fost călcat în picioare de gaşca de băieţi deştepţi care ştiu cum să se mişte ca să mulgă de la stat, de oameni al căror loc este efectiv pe câmp, dar care se încăpăţânează să demonstreze contrariul. Cu dreptul meu strâmb, dar mai ales cu păpuşile Muppets candidând, România s-a cam murdărit.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Dan P

23 Oct, 2012 08:11

Nota 10 ca de obicei

Articole asemanatoare

Alegeri locale 2024 Oferta partidelor politice. Cine sunt candidații propuși pentru funcțiile de consilier local în localitățile din județul Constanța (DOCUMENT)

15 May 2024 619

Sondaj de Opinie Care sunt preferințele cetățenilor din Cernavodă pentru funcția de primar al orașului

12 May 2024 508

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1481

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1392

Candidaturile PRM la Consiliul Local Constanța au fost admise

03 May 2024 817

Lista candidaților din partea Alternativa Dreaptă pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 737

Lista candidaților din partea Partidului Ecologist pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 753

Lista candidaților din partea AUR pentru Consiliul Județean Constanța

30 Apr 2024 1751

Lista candidaților din partea PUSL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 2497

Lista candidaților la Consiliul Județean Constanța din partea PSD Constanța

29 Apr 2024 4214

Biroul Electoral Central Candidaturile propuse de partidele politice pentru alegerile europarlamentare, definitive! Vezi lista

29 Apr 2024 648

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 2469

Editorial. Otrăvurile din sondaje Cu cine vor vota constănțenii la alegerile locale?

14 Apr 2024 1635

Primarul comunei Peștera, județul Constanța, Nicoleta Vrabie, a intrat în PNL. Candidează pentru un nou mandat (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 810

Cine sunt candidații PNL la primăriile din județul Constanța. Lista oficială (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 4947