Editorial Lista de partid şi schimbarea clasei politice

După două legislaturi „experimentale“ cu parlamentarii aleşi uninominali, s-a ajuns la concluzia că tot mai bun este votul pe liste de partid…Şi, evident, s-a revenit la el. Dar, care sunt sau ar putea fi efectele?
 
Iniţial, mai toată lumea spunea că reintroducerea listelor cu aspiranţii la mandatele parlamentare vor impune mult mai multă responsabilitate din partea conducerilor formaţiunilor politice care se vor a fi reprezentate în viitorul Legislativ. Listele sunt gata, depuse, şi multe au trecut de „barajul“ Biroului Electoral Central şi de „dovezile de dragoste“ ale unor binevoitori ce au încercat să-i scoată din cursă, dar alţii încă mai au emoţii. Însă nu asta este relevant, ci componenţa listelor depuse.
 
Presa deja a început să le analizeze şi, de dragul audienţei sau în speranţa atragerii cât mai multor citiri online, primele informaţii referitoare la listele parlamentare au vizat numele deputaţilor şi senatorilor care nu se mai dezlipesc de fotoliile din Parlament. Au urmat ştiri pe tema viitoarelor „bombe sexy“ din Parlamentul României, informaţii garnisite cu imagini pe măsură. De parcă ar interesa pe vreun român ce concurenţă ar putea avea Elena Udrea, dacă va ajunge parlamentar.
 
Apoi a urmat o altă „epurare“ a listelor, făcută de mass-media pentru a evidenţia faptul că, dacă eşti rudă de diferite grade, soţie sau potenţială amantă a unui lider de partid - în judeţ sau la centru, şansele de a ocupa o poziţie eligibilă cresc… evident.
 
Cred însă că cel mai elocvent „amănunt“ al revenirii pe listele de partid a fost omis. Cât de docil va fi parlamentarul faţă de şeful de partid, mai ales dacă speră la o prelungire a mandatului. Conştiinţa şi priorităţile alegătorilor pălesc în faţa sarcinii de partid care va guverna activitatea parlamentară. Mai mult, dacă, aşa cum se „ameninţa“ la un moment dat, traseismul politic va fi sancţionat cu pierderea mandatului şi în cazul parlamentarilor (deşi, din punct de vedere constituţional, nu este posibil), să te ţii atunci. „Să trăiţi, şefu', am înţeles“ va fi laitmotivul activităţii parlamentare.
 
Din păcate, ai noştri politicieni nu au înţeles esenţa principalei cereri a românilor: schimbarea clasei politice. Asta nu înseamnă doar înlocuirea unor personaje de pe scena politică autohtonă cu multe marionete. Asta presupune o schimbare de mentalitate, de stil de lucru. Înseamnă a avea tăria, ca parlamentar şi nu numai, de a-i spune şefului când greşeşte, când ceea ce vrea să faci poate avea efecte nefaste asupra celorlalţi, de a nu vota după cum vrea partidul, ci conform propriei conştiinţe şi după ce, în prealabil, ai analizat cu atenţie, în comisie şi nu numai, proiectele legislative pe care urmează să le girezi.
 
Timpul, viaţa ne-au demonstrat că interesul personal sau de grup primează. Şi, din păcate, asta te transformă în marionetă, te aduce în stadiul de a-ţi pierde demnitatea, de a-ţi călca în picioare principiile, dacă le-ai avut vreodată, de a deveni slugarnic şi laş. Şi asta pentru ce? Pentru un post, o perioadă de „glorie“, un ban în plus… Dar cu ce consecinţe pentru alţii… s-a gândit cineva?
 
Nu asta au cerut românii când au scandat „Vrem schimbarea clasei politice!“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 644

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 589

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 424

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 497

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 491

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 750

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 454

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 580

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 666

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 609

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 617

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 467

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 573

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 793

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 541