Editorial

Editorial Palinca lui Dragnea, ia femeilor şi unitatea de monolit din PSD

Poate vă veţi întreba ce-oi fi vrut să scriu în titlul acestui editorial şi care este legătura între palinca de Zalău pe care a degustat-o ieri, la Şcoala de Vară (sic!), Liviu Dragnea, îmbrăcat, cu chiu, cu vai, cu câteva ii, până i s-a potrivit una adusă de femeile pesediste.
 
Ei bine, desigur, niciuna.
Cum, de altfel, nici nu a existat şi nu există vreo legătură între Şcoala de Vară de zilele astea şi ce se întâmplă în PSD.
Unde femeile din PSD, venite la şcoală, ar fi trebuit să înveţe ceva de bine.
Marea problemă este alta.
Ce să le înveţe şi cine? Dacă te uitai la cei de la centru, cei mai mulţi aveau pe cap tot felul de belele.
De care vor să scape cu ajutorul reformei din justiţie.
 
Şi cu ameţitoarele teorii cu pensiile, creşterile economice formidabile, nemaiîntâlnite de la Burebista încoace, dar şi cu salariile îndestulătoare ale generaţiilor viitoare.
Care, din marele salariu dat de PSD, vor trebui, pe viitor, să muncească trei zile şi să le ajungă pentru a acoperi cheltuielile pentru toată luna.
De fapt, femeile pesediste au vrut o ieşire în forţă, la Pavilionul Expoziţional de la Constanţa, spre a arăta tuturor legătura dintre conducătorul iubit şi popor şi ce unitate de monolit este în PSD.
 
Ceva de genul „cin’ se pune cu mine ăla e“ sau „cine dă în mine dă în fabrici şi uzine“!

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.