Editorial România, din nou în minivacanţă. Restricţii, aglomeraţie şi efectul de turmă!


Românii s-au bucurat de alte patru minivacanţe de trei sau patru zile, de la începutul acestui an. Din nou, de la premier şi până la ultimul angajat al statului, România este din nou în vacanţă! De ea se vor putea bucura atât bugetarii, cât şi angajaţii din mediul privat, întrucât o parte dintre zilele luate în calcul sunt sărbători legale.
 
Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie. Asta se traduce prin aglomeraţie, nervi şi haos în unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor, dar şi prin preţuri care vor exploda peste noapte la magazinele care funcţionează în regim non-stop, în special prin cartiere.
 
Minivacanţa aduce cu ea şi aglomeraţie, dacă, din întâmplare, vă aflaţi pe litoral sau în staţiunile montane. Aici nu vei avea loc să arunci un ac, pentru că staţiunile sunt arhipline, iar serviciile, ca de obicei în aceste zile de liber generalizat, au preţuri mai ceva decât pensiile şi salariile nesimţite pe care onor. domnişoara ministru Olguţa se tot chinuie să le ajusteze.
 
Dar o dată pe an este Ziua Marinei Române, aşa că înghiţim în sec şi ne conformăm şi restricţiilor de circulaţie, ca nu avem de ales! N-am avut toţi norocul să ne naştem „fata sau băiatul lui tata“ şi să devenim peste noapte prefect, director executiv sau deputat sau senator. Per pedes sau cu mijloacele de transport în comun, ne vom bucura în primele zile ale săptămânii viitoare de ceremoniale, jocuri marinăreşti sau de slujba oficiată cu prilejul Adormirii Maicii Domnului!
 
Oferta acestor zile este variată, sunt multe evenimente artistice pe întreg litoralul, dar, cum spuneam, o dată pe an se sărbătoreşte Ziua Marinei Române. Prin urmare, ne putem lăsa seduşi de elementele de noutate din acest an incluse în exerciţiile care vor avea loc pe faleza din faţa Comandamentului Flotei. În meniu vom avea zboruri cu aeronavele F16 Fighting Falcon, recent intrate în flota aeriană a Armatei Române, dar şi cu bătrânele avioane MIG-21 Lancer şi Eurofighter Typhoon sau un exerciţiu de inserţie prin paraşutare. Ce mai, nebunie, şi unde mai pui că totul e gratis! Că aşa place la poporul social-democrat! Gratis şi cât mai des!
 
Eu vă doresc sincer să aveţi posibilitatea să lăsaţi toate aceste tentaţii în urmă şi să puteţi evada undeva departe de efectul de turmă specific acestor zile. Să nu fiţi nevoiţi să călătoriţi cu vagoanele CFR în care ventilaţia nu există, iar orele de relaxare să nu vă poarte paşii nici către saloanele încinse ale vreunui spital şi să puteţi mânca undeva decent şi fără repercusiuni!
 
Şi nu uitaţi, până la sfârşitul anului mai sunt patru perioade de sărbători legale! Rămâne de văzut dacă Guvernul le va transforma şi pe acestea în minivacanţe, pentru oropsiţii bugetari.
 
Zile frumoase!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 331

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 443

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 448

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 690

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 386

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 529

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 637

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 574

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 585

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 441

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 536

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 750

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 503

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 852

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 503