Experti pentru ucigasi

cecilia_noua.jpgÎn această săptămână, am simţit o mare satisfacţie când am aflat că, în ciuda voinţei experţilor tehnici Vasile Domnel şi Gabriel Cordonescu, justiţia a decis că nu fata de 12 ani se face vinvoată de accidentul de la Castelu, în care micuţa şi-a pierdut viaţa.
Instanţa l-a condamnat pe cetăţeanul chinez Cai Wenxiong la trei ani de închisoare cu executare, pentru uciderea lui Alev Mustafa, izbind-o în plin cu BMW-ul pe trecerea de pietoni. Şoferul nici măcar nu a oprit după impact, ci a fost depistat de un filtru al poliţiei, tocmai în Basarabi. Nu vreau să reiau întreaga poveste a morţii fetiţei. La aproape doi ani de la accident, durerea este la fel de mare pentru cei care au cunoscut-o şi au iubit-o. În cursul verii trecute, un cotidian central a publicat un articol de-a dreptul cutremurător pe această temă. În respectivul material se arăta că, potrivit expertizelor întocmite de Vasile Domnel şi Gabriel Cordonescu, vinovată de accident era tocmai victima. Sinceră să fiu, nu mi-a venit să cred atunci când am citit concluziile aşa-zişilor experţi, redate în materialul de presă. Iată o mostră a ceea opinau aceştia, de la înălţimea poziţiei de „expert tehnic", pe care cu atâta îndrăzneală şi-o arogă: „Rămâne de neînţeles de ce o minoră de 12 ani se afla la o oră aşa târzie (n.r. 22.45) umblând pe străzi fără a fi însoţită de unul din părinţi? Oare aceştia nu au niciun fel de responsabilitate?" (Vasile Domnel). La rândul său, nici celălalt membru al duo-ului nu se lasă mai prejos, şi-şi dă cu părerea despre ce ar fi trebuit să facă Alev pentru a nu fi ucisă. Pe trecerea de pietoni. În timp ce o ţinea pe sora ei de mână. În viziunea lui Cordonescu, „minora avea 12 ani şi, la ora 22.45, trebuia protejată în traversare". Hellooo?! Poate mă înşel eu, dar cred că raportul ar fi trebuit să conţină date tehnice, nu? Că doar de aia se cheamă expertiză tehnică. Să fie date tehnice. Legate de viteza maşinii, de vizibilitate şi altele asemenea, nu? În primul moment, nu am crezut că articolul este „pe bune".  Serios, nu am putut să cred că doi aşa-zişi „experţi tehnici" se apucă în raportul de expertiză tehnică (repet, tehnică) să emită astfel de opinii. Nu am putut să cred că cei doi pot merge chiar într-atât de departe pentru a scoate basma curată un şofer care a ucis o fetiţă de 12 ani. În plus, dacă tot încerci să scoţi mortul vinovat când e clar că nu e el de vină, nu te apuci tu mai bine, în calitate de expert tehnic, să-i dai înainte cu vizibilitatea redusă, cu carosabilul umed sau alte bălării de gen, măcar să creezi impresia că este vorba despre o expertiză tehnică, totuşi, şi nu despre o „compunere cu început dat" a unui elev de şcoală generală? Încă o dată, nu pot decât să mă bucur că instanţa le-a dat peste nas aşa-zişilor experţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

laura

03 Nov, 2010 14:23

ACELASI DOMN EXPERT CORDONESCU GABRIEL A INTOCMIT SI O EXPERTIZA IN CAZUL ACCIDENTULUI IN CARE EU AM FOST VICTIMA,ACCIDENT PRODUS IN DEC 2007.O EXPERTIZA CARE NU CORESPUNDE DELOC REALITATII,BAZATA PE MARTURII FALSE SI FAPTE ILOGICE CHIAR SI PENTRU CINEVA DIN AFARA.SUNT SCARBITA DE ACESTI ASA-ZISI "EXPERTI" CARE EFECTIV SE JOACA CU VIETILE NOASTRE SI ASA DISTRUSE DE ACCIDENTUL IN SINE SI DE URMARILE SALE .OARE EI NU POT FI PEDEPSITI PENTRU NEREGULILE PE CARE LE FAC ???

un parinte

31 May, 2009 18:48

Acesti asa zisi experti tehnici ori au ajuns in aceasta functie cu spaga ori sint prea dobitoci din cauza unora ca ei se intampla atatea accidente cu urmari grave ,daca copii lor sau nepoti lor ar fi calcati de o masina sau de cel care a facut acest accident sa vedeti atunci ce esprtiza ar face ca iar durea foarte mult.

ioantepes

25 May, 2009 11:17

in noiembrie votati "pentru normalitate" votati "ioantepes" . participati la sondaj pentru viitorul presedinte accesati http://www.petitieonline.ro/sondaj-s39320045.html

kalisha

25 May, 2009 07:21

trist, dar adevarat. dar, nu exista cineva in lumea asta care sa ii traga la raspundere pe oamenii astia?

Articole asemanatoare

Cum va fi vremea duminică, 19 mai 2024, în Dobrogea?

18 May 2024 271

Acționarii Neptun-Olimp SA, convocați în adunare generală

18 May 2024 380

Ce decizii au luat acționarii societății Frial SA Constanța

18 May 2024 317

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

18 May 2024 354

Firme Constanța Paloma Star SRL își reia activitatea. Iată de când

18 May 2024 287

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

18 May 2024 328

Trafic blocat pe DN22 Tulcea-Babadag, din cauza unui accident rutier!

17 May 2024 680

Firme Constanța Progress Consulting SA, decizie pozitivă pentru ca Easy Credit 5 All IFN SA să contracteze un credit de 1 milion de euro

17 May 2024 472

Firme Constanța A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Utilaj Greu SA. Se va alege un nou administrator

17 May 2024 577

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 19

17 May 2024 238

Adunarea Generală a Asociației Directorilor Economici și Contabililor din Județele din România, eveniment organizat la Tulcea

17 May 2024 308

MMSSANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

17 May 2024 211

IPJ Sibiu„Școală în Siguranță”

17 May 2024 173

IGPR InfotraficTrafic deviat pe DN 1A pentru efectuarea unor lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată Ploiești – Măneciu

17 May 2024 209

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

17 May 2024 169