20 Jun, 2012 02:49
2397
Corina SAMOILA
Se
aude că senatorul Puiu Haşotti ar fi propunerea PNL pentru postul de
ministru al Culturii în locul lui Mircea
Diaconu. Nu ştiu de unde le-a venit ideea, chiar dacă am auzit elogiile
unuia sau altuia la adresa istoricului Puiu Haşotti. Aşa o fi. Eu ştiu
una şi bună. Nea
Puiu, aşa cum îl alintă primarul Radu Mazăre, e cam alunecos şi a trecut
cu o uşurinţă de nedescris din opoziţie la conducere. La fel cu
Cazinoul, unul dintre simbolurile ţării, pe care îl avea sub nas, nea
Puiu n-a mişcat un deget, n-a zis nici pâs atunci când administraţia
Mazăre a concesionat clădirea istorică. Ce mai ştiu? Că la nişte alegeri
i-a
plăcut mai mult în sediul PSD-ului decât în cel al propriului partid. Îl
recomandă toate astea pentru postul de ministru al Culturii? I-aş fi
propus lui nea Puiu mai degrabă rolul de istoric al Constanţei, de
profesor pentru administraţia locală. Ar fi trebuit să-i înveţe ce are
Constanţa mai de valoare, ce contează pentru noi, constănţenii, nu
pentru cei care vin ca lăcustele, să cotropească. Ar trebui să le
reamintească de Ovidiu, să-i înveţe să se roage pentru dânsul să-i fie
somnul lin. Nu s-a întâmplat, din câte vedem.
Sper totuşi ca din jilţul de la Cultură, liberalul să-şi mai aducă
aminte şi de oraşul nostru.
Să-şi aducă aminte şi de profesia sa. Politica nu este o profesie,
domnule Haşotti, chiar dacă se aseamănă cu cea mai veche dintre ele.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*:
20 Jun, 2012 03:59
Ii doresc succes.Sa ne bucurăm ca un constantean ajunge ministru culturii.