Editorial Pierduţi în petiţii cu mii de semnături fără sens

Zilele trecute, zeci de mesaje apărute în secţiunea News Feed a reţelei de socializare Facebook relatau o mare tragedie. Oameni din lumea întreaga erau disperaţi şi revoltaţi. „Ce s-a întâmplat?“, mă întreb. Aflu că unul dintre cele mai îndrăgite personaje masculine dintr-un serial televizat, Derek Shepherd, a murit în urma unui accident de automobil.
 
„Ce?!“, „Nu!“, „Nu se poate!“, „Suntem distruşi!“, anunţau mesajele de pe Facebook. Tragedie la nivel internaţional, nu alta! Fanii serialului „Grey’s Anatomy“ au fost atât de afectaţi, încât nu au putut sta cu mâinile în sân, nu, nu, ci au lansat o petiţie online intitulată „Aduceţi-l pe doctorul McDreamy înapoi!“. Da, oamenii chiar îşi doresc să schimbe lumea prin acţiunilor lor. Dovada? Chiar această petiţie, lansată pe site-ul change.org, care se traduce prin „schimbare“.
 
Deoarece „aici e vorba de ceva foarte important, pentru că nu poţi să îi laşi pe oameni să investească sentimente vreme de un deceniu într-un anumit personaj şi apoi să îl ucizi în acest fel“, după cum se arată la începutul textului, petiţia a strâns peste 100.000 de semnături. Oamenii nu se opresc doar la a semna petiţia, ci vin şi cu propuneri pentru creatoarea show-ului: „Cred că ar trebui (...) să faci ca acest episod să fie unul visat. Să pară că a fost o halucinaţie“. Of, popor inventiv şi sufletist!
 
În weekend, citesc despre o altă tragedie. De 1 Mai, cluburile de fiţe din Mamaia au fost verificate de inspectorii ANAF. Convoiul de maşini inscripţionate ANAF Antifraudă şi-a făcut apariţia în staţiune seara, în timp ce turiştii petreceau liniştiţi. Of, dar câte să mai pătimim?!
 
O să las mantia ironiei deoparte, pentru că o să scriu despre adevărata tragedie. Sudul Asiei plânge după cutremurul care a avut loc în Nepal. Bilanţul oficial al seismului cu magnitudinea de 7,9 depăşeşte 7.000 de morţi şi ar putea să mai crească, în condiţiile în care echipele de salvatori caută în continuare printre dărâmături. Supravieţuitorii trec prin momente cumplite. Oameni care au rămas fără casă, fără hrană, fără persoanele dragi lor şi, poate, fără speranţă. Pentru ei, Facebook-ul şi nu numai ar fi trebuit să fie asaltat cu mesaje, petiţii şi soluţii.
 
PT Barnum spunea că esența circului este că „avem ceva pentru fiecare“. E greu să găseşti umanitatea în interiorul acestui circ enorm.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

"Prima clipă Contează - Dezastru/Cutremur"

20 Jul 2015 2037

Sute de oameni au făcut asta pe Facebook Ce s-a întâmplat în România după cutremurul din Nepal

17 May 2015 1827

Nepalul, lovit de un nou cutremur

16 May 2015 1835

A supraviețuit cutremurului din Nepal, însărcinată fiind

16 May 2015 1966

114 morţi, în urma seismului produs marţi în Nepal

14 May 2015 1933

Un elicopter al pușcașilor marini americani, dat dispărut în zona cutremurului din Nepal

12 May 2015 1912

Ultimul cutremur din Nepal a făcut cel puțin 57 de morți și peste 1.100 de răniți

12 May 2015 1705

Externe Doi gemeni strâng bani pentru a ajuta victimele cutremurului din Nepal

12 May 2015 1845

UPDATE2. Nou cutremur, de 7,3 grade Richter, în Nepal

12 May 2015 2037

Un băiat de opt ani a strâns peste 26.000 de dolari pentru victimele cutremurului din Nepal

11 May 2015 1667

Bilanțul cutremurului din Nepal a trecut de 8.000 de morți

11 May 2015 1831

Wall Street Journal Cel puţin opt nepalezi, încă în viaţă, au supravieţuit şi cutremurului devastator din 1934!

11 May 2015 1710

Cristiano Ronaldo a donat șapte milioane de euro pentru victimele cutremurului din Nepal

10 May 2015 2036

Un nou cutremur în Nepal

08 May 2015 1832

Cutremurul din Nepal a avut de 700 de ori puterea bombei de la Hiroshima

06 May 2015 1825