Prinde orbul, scoate-l din Braila

Asta e soarta patriotilor: dupa ce ca raman sa aiba grija de tara cat altii haladuiesc, mai stau si la gura celor care se-ntorc, daca vor sa stie ce-i aia Italia, ce-i aia Venezuela. Ca, in lipsa de altceva, merge si-o excursie prin procura. Macar sa ai ce povesti, dupa aia, amicilor bastinasi cand se strang la o bere si-ncep: "pai americanu` asa si pe dincolo", "pai sudanezu` o fi si-o pati".... Daca n-ai o opinie competenta despre sudanez, te-ai ars: nimeni nu te baga in seama. Ba te trezesti ca trebuie sa platesti si consumatia. Asa ca nici nu se-ntoarce bine amicul X, expulzat de la italieni, si-l iei la-ntrebari: "ei, cum a fost la... ?" Pisicherul casca de-i vajaie plombele si sasaie, plictisit: "eh, cum sa fie, misto. Normal!" Te-a pus la respect din prima, Ca daca dorea sa fie nasol si anormal ramanea ca tine, taranul, in Romania. O inghiti si-ti ascunzi nasul in halba, continuand sa-l observi, prin spuma berii, cum isi sterge ochelarii de mafiot cu maieul Armani. Apoi intinde si el doua degete spre un pahar de Martini si plescaie imediat, scarbit: "normal! Contrafacut! Se cunoaste de la o posta!" Ti s-ar putea intampla si tie asta, asa ca memorezi, infrigurat, prima informatie: no more Martini. "Dar italiencele? Am auzit ca sunt marfa!" Gafa. Cand ai in fata un om care-a vazut numai originale la viata lui, expresia "am auzit ca" e un fel de insulta. Tipul iti arunca o privire compatimitoare peste ochelari, apoi indeparteaza, scarbit, paharul cu lichid chinezesc sau ucrainean, isi sterge varful degetelor de maieu si pufneste dispretuitor: "prostii! Italiencele?! Mi-e rau! Niste ciungomute! Nu vezi una misto pe strada, sa orbesc daca te mint!" Notezi si asta: no more italience. Ca de-aia s-a si "lasat" expulzat, i se cam urase: "macar la capitolul asta stam bine si noi: romancele sunt alea mai tari de pe planeta Pamant!" Apoi inclina o spranceana spre chelnerita pieptoasa care se face ca sterge masa de vizavi: e clar ca trage cu urechea. Dupa aia o sa fuga la colega ei si-o sa-i spuna: "auzi, soro, cica italiencele sunt urate cu draci! Acolo-i de noi!" Amicul da semne ca audienta s-a terminat, dar mai arunci una iute, sa-ngrasi agenda in ignat: "dar potolul? Cred ca te-ai spart de pizza si spaghetti, sigur au alt gust la ei". Iarasi gafa: "da` ce, eram prost sa mananc pizza? Ce taranie! Haleam delicatese, draga." Si-ti toarna un pomelnic de specialitati care-ti incarca degeaba memoria. Dar tot scapa ceva omeneste: "la restaurantul unde haleam, cand doream peste, alegeam unul viu, dintr-un acvariu aflat chiar acolo. Bucatarul il inhata si mi-l prepara imediat!" Gataaa: isi consulta cepoiul de ceas - cat sa vezi ca-i "de firma" - si sare intr-un taxi cu aerul ca la volan ar sta cel putin Al Pacino. Ce sclifosit! Las`ca tot ai recoltat ceva. Seara, adunarea la carciuma, cu bastinasii. Flecaresc despre belele obisnuite, care umplu inima de amar si matul de bere. Toata lumea caraie, asa ca arunci o fraza, de control: "ba, dar o treaba avem si noi misto in tara asta: romancele sunt cele mai tari de pe planeta Pamant!" Din pacate stiau deja asta, asa ca plusezi repede: "italianca, fata de romanca, e ca matura langa aspirator!" Parca-parca incearca unul sa te contrazica: e clar, se uita prea mult la televizor. Asa ca lasi filatul si dai sec, insirand noutatile. Ba si infloresti nitel: "sunt urate cu draci! Unii trec la mahomedanism doar ca sa-si oblige nevestele sa poarte feregea, sa nu se faca de ras cand ies pe strada!" Insurgentul abdica, il cheama pe ospatar si-i cere un rand pentru toata lumea, ca sa nu cada-n dizgratie. Ospatarul, insa, arunca un zambet de Iuda si intervine mieros: "am lucrat patru ani la italieni si pot sa va spun ca au cele mai frumoase femei din lume!" Cacealma! "Nu se poate, cel mai bun prieten al meu s-a intors din Italia si mi-a spus ca n-a vazut o femeie frumoasa pe strada!" Dar ospatarul supraliciteaza: "pai da, pentru ca, afara, femeile frumoase nu merg pe jos, ca la noi. Lucram la un restaurant de lux: sa fi vazut ce bunaciuni incarcau limuzinele!" Catastrofa: baietii belesc felinarele la el de parca l-ar fi vazut pe David al lui Michelangelo iesind din piatra cu un stergar in loc de prastie. Simtind ca balanta notei de plata se-nclina spre tine, apelezi la ultimul as din ultima maneca: pestele viu. Ghinion, si aici ospatarul are o varianta mai tare: "unde-am lucrat eu n-aveau asa ceva. In schimb am vazut in Spania, unde-am stat vreo trei ani. Fraierii de turisti alegeau pestele, noi il duceam la bucatarie, il puneam intr-un vas cu apa, alegeam altul, congelat, de marimea aluia si nataraii inghiteau galusca. Pestii vii ii puneam inapoi in acvariu, ca mai erau si alti fraieri amatori sa-i manance." In situatii din astea trebuie sa ai, pe sub maneca, o alta maneca, din care sa scoti al cincilea as: "vad ca te pricepi si la Italia si la bucatarie. Ia zi, ai vazut Cina cea de taina?" Ospatarul musca momeala si o scapa-n fasole: "ha, mai incape vorba? Doar treceam zilnic pe langa Capela Sixtina!" Toate drumurile duc la Roma. Numai orbul, nu stiu cum naiba, nimereste mereu la Braila.Incidentul cu umbrela impune masuri

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 433

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 269

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 449

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3275

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 346

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 685

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 300

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 507

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 800

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 492

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 442

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 621

Cum alegem corect produse proaspete de sărbători? Recomandările ANPC pentru perioada 1Mai – Sărbătorile de Paști!

30 Apr 2024 292

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 583

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 457