Surzii au auzit mai multe promisiuni sincere decât constănţenii!

lavinia_noua_buna.jpgNe apropiem cu paşi repezi de sfârşitul încă unei campanii electorale în care încă o dată mi s-a confirmat că, în cazul candidaţilor - aceştia nu mai pot ieşi niciodată din gândirea „de partid", iar de cealaltă parte, a alegătorilor - că suntem condamnaţi definitiv la prostie, la lipsă de nuanţe şi la paranoia orbească şi furibundă! Deşi am încercat să mă abţin de la comentarii într-o direcţie sau alta pe timpul campaniei electorale, acum, când ne apropiem de final, simt nevoia să respir aer curat. Emisiunile, interviurile, discuţiile în direct sau off the record mă determină să spun că, şi de această dată, competiţia candidaţilor a fost una extrem de laxă, mulţi veniţi, puţini chemaţi. Mulţi dintre candidaţi nu au înţeles în cele 30 de zile de campanie nici măcar ce atribuţii are un primar. La ce soluţii să ne aşteptăm atunci?

Pe cei în funcţie clar îi ajută legea cu un singur tur, pe alţii un dram de noroc sau de inspiraţie, iar pe cei din a treia categorie, a celor care promit fără să înţeleagă nici măcar ei ce pot sau ce nu pot să facă de la primărie, nu-i mai poate ajuta nici mama lor.

Una dintre veştile proaste este că mulţi dintre cei care vor vota duminică habar nu au nici până în acest moment că nu va mai exista o a doua posibilitate, aşa cum înţeleg că încearcă să manipuleze staff-ul unuia dintre candidaţi.

Secondo, era cazul ca măcar de această dată să judecăm cu mintea limpede şi să nu ne mai lăsăm încântaţi de vuvuzele electorale. Votul negativ nu este o soluţie şi sprijin această idee, însă când altfel nu se poate, nu cumva trebuie preferat răul cel mai mic în locul zmeului cel negru şi urât?!

Ştiu că problemele zilnice ne-au îngenuncheat încât pentru foarte mulţi dintre noi a devenit lipsit de importanţă numele primarului, mai ştiu că sunt mulţi semeni de-ai noştri care trăiesc foarte bine fără să fi bătut măcar o dată la vreo uşă a administraţiei locale şi încerc să-i înţeleg şi pe bunicii care se tem că după Mazăre nu vor mai exista pachetele cu alimente!

Banii băgaţi în această campanie electorală sunt tot banii noştri. Să nu vă imaginaţi vreo clipă că darul primit în campanie de la x sau y vine din contul său personal. Într-un fel sau altul, chiar dacă au făcut circuitul apei în natură, acei bani sunt tot publici. Uitându-mă la lista candidaţilor, nici nu ştiu dacă de această dată se poate pune problema unei alegeri corecte, în sensul că niciunul, dar clar niciunul nu deţine în acest moment cheia rezolvării tuturor problemelor oraşului. Mi-ar fi plăcut ca după 10 iunie, câştigul să nu fie doar al meu, sau doar al tău, să vorbim de câştigul copiilor noştri, de un viitor pentru ei şi nu o întoarcere în trecut, când, vorba bunicii, pâinea şi laptele se dădeau pe cartelă şi cei care le primeau chiar şi aşa trebuiau să se considere privilegiaţi!

Din acest motiv, eu voi vota pe 10 iunie doar un prieten, un om pe care-l cunosc de peste 14 ani şi care deşi a făcut greşeli imense şi nu mă feresc s-o spun, le-a plătit prin „penitenţă" în ultimii zece ani. Încrederea nu se câştigă nici cu punga, nici cu cartela, nici cu promisiuni şi nici chiar cu soluţii fredonate la nesfârşit într-o campanie electorală. Încrederea se câştigă când ştii să vorbeşti cu omul de lângă tine. Nu contează câte cuvinte zici şi nici ce cuvinte zici. Contează când le zici. Doar aşa facem diferenţa!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 696

Primăria Constanța Campania „Salvează un cățel” Continuă (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 369

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 485

Un număr tot mai mare de locuitori ai Constanței se implică în campania „Adoptă un cățel" (Galerie FOTO)

16 Apr 2024 546

ARBDD Final de campanie de lansare a icrelor embrionate de șalău pe Lacul Razim – 2024

10 Apr 2024 417

Activități de combatere a consumului de droguri în unitățile școlare de nivel gimnazial și liceal din județul Constanța (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 574

Acțiuni ale jandarmilor la școli din județul Tulcea (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 537

Primăria Constanța Campanie de informare și conștientizare privind respectarea locurilor de parcare destinate persoanelor cu handicap (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 449

Atenție la apelurile telefonice primite! O nouă metodă de înșelăciune prin apeluri telefonice face victime

26 Mar 2024 1636

Campanie de fraudă prin apeluri telefonice în care se utilizează identitatea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică

21 Mar 2024 696

Centrul Militar Zonal Constanța anunță încheierea campaniei de promovare a colegiilor naționale militare

20 Mar 2024 658

Handbal CSM Constanța debutează în noua ediție a Cupei României, cu gândul de a-și apăra trofeul

19 Mar 2024 696

MApNForțele Aeriene Române transportă ajutoare umanitare către Regatul Hașemit al Iordaniei

14 Mar 2024 441

IGSU România sprijină spitalul de campanie iordanian din Fâșia Gaza (DOCUMENT)

14 Mar 2024 529

Primăria Constanța Prima campanie din 2024, de sterilizare gratuită a animalelor, a început

11 Mar 2024 2194