Accident mortal între Băneasa şi Făurei Ar fi făcut întrecere cu maşinile şi ar fi lovit un bărbat (galerie foto + video)



Un bărbat şi-a pierdut viaţa, vineri seară, în jurul orei 19.00, într-un grav accident rutier petrecut între localităţile Băneasa şi Făurei. Şoferii celor două maşini care l-ar fi lovit pe bărbat ar fi fugit de la locul accidentului.
 
Potrivit martorilor, se pare că două autoturisme, un BMW X5 şi un Volkswagen, făceau, vineri seară, întrecere când au intrat în bărbatul găsit ulterior mort. Oamenii din zonă spun că unul dintre şoferi a fost reţinut după ce a fost găsit în Făurei.
 
Potrivit poliţiştilor, aceştia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DC 38, între Băneasa şi Făurei, pe carosabil, se află cadavrul unui bărbat. Demarând operativ cercetările, poliţiştii au stabilit că, în jurul orei 19.00, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Medgidia, ar fi condus un autoturism de teren pe DC 38, dinspre Băneasa către Făurei, şi l-ar fi acroşat pe bărbatul de 43 de ani, care se afla pe carosabil, acesta fiind proiectat sub un alt autoturism condus de un alt tânăr, de 25 de ani, care se deplasa în aceeaşi direcţie.
 

„Iniţial, cei doi conducători auto au părăsit locul accidentului. Fiind testaţi în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul a fost negativ. Dosar penal pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului“, spun reprezentanţii Poliţiei Rutiere.



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Minorul care a accidentat mortal un copil de trei ani la Băneasa a fost reținut

25 Sep 2017 2837

UPDATE Dosar penal pentru cei doi șoferi care au dat cu mașinile peste bărbatul găsit mort între Făurei și Băneasa

26 Mar 2016 4082