UPDATE. Accident rutier mortal la Sinoe. Şoferul a fost arestat preventiv

Tânărul de 25 de ani, din Sinoe, suspectat că ar fi produs, ieri, un accident mortal aproape de Sinoe a fost arestat preventiv. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Tribunalul Constanţa.
 
Tânărul este suspectat de ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului, conducere auto sub influenta alcoolului și conducerea auto fara permis
 
Amintim că ieri, la ora 15.30, a avut loc un accident rutier pe DJ 226, pe raza localității Sinoe. Un autoturism a acroșat o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 80 de ani, după care s-a răsturnat în afara carosabilului. Victima a decedat. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fara încuviințarea organelor de poliție. Şoferul a fost prins câteva ore mai tarziu.

UPDATE. Oficial de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa

La data de 16.06.2017, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut F.F, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, constând în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre bilogice, faptă prevăzută de art. 337 din C.pen şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, constând în părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, faptă prevăzută de art. 338 alin. (1) din C.pen, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen..

Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a stabilit că la data de 15.06.2017, orele 15:30, inculpatul FILIP FLORIN, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a condus autoturismul marca Dacia, pe DJ 226 în loc. Sinoie, dinspre Mihai Viteazu către Istria, şi, ajungând la km 6+20 m, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers către stânga, a pătruns pe sensul opus de mers şi a surprins şi accidentat mortal pe victima P.E., care se deplasa pe marginea părţii carosabile din sens opus cu faţa către autoturism, strada nefiind prevăzută cu trotuare, după care autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

După producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat la domiciliul acestuia de către lucrătorii postului de politie Mihai Viteazu, după aproape 2 ore, la orele 17.15. În momentul producerii accidentului rutier autoturismul nu avea aplicate plăcuţe cu nr. de înmatriculare.

"Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie" - au mai precizat procurorii. 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infracțiuni rutiere în județul Constanța, depistate de polițiști

13 Mar 2024 523

Accident mortal în localitatea Sinoe din județul Constanța (Galerie foto + video)

27 Nov 2022 7175

FOTO - Accident grav în Sinoe! O mașină s-a răsturnat. O victimă încarcerată

08 Aug 2022 2076

Accident rutier, la ieșire din Istria. Două mașini au fost implicate

04 Jul 2020 2344

Inconștiență în trafic. Șoferi fără permis, depistați de polițiștii IPJ Constanța la volan. Unul, implicat în accident

08 May 2019 1414

Imagini de la eveniment Accident rutier mortal în Constanţa. O femeie a murit (galerie foto+video)

05 Dec 2018 20599

Județul Constanța. Accident rutier pe DJ 226. Copil de 11 ani, lovit de autoturism

27 Jun 2018 1996

UPDATE. Accident rutier mortal în localitatea Sinoe, judeţul Constanţa. O femeie a murit. Şoferul ar fi fugit de la faţa locului

15 Jun 2017 3732

Accident rutier grav în Sinoe O femeie a ajuns de urgenţă la spital

25 Jul 2014 1635

Accident grav în SinoeO femeie a fost lovită în cap de o scândură

24 Jul 2014 1673