Eveniment

Adolescenţi bănuiţi de o faptă oribilă, la Târguşor Minori, forţaţi să facă sex

Patru tineri din comuna Târguşor sunt cercetaţi penal pentru corupţie sexuală. Adolescenţii sunt bănuiţi că ar fi obligat doi minori, în vârstă de câte şapte ani fiecare, să întreţină raporturi sexuale orale şi anale! Ca şi cum nu era de ajuns, unul dintre suspecţi a şi filmat scenele. Surse din anchetă spun că tocmai aceste filmuleţe sunt proba infracţiunii comise de cei patru. Fapta s-ar fi petrecut în urmă cu ceva timp, însă a ieşit la iveală abia când una dintre victime, unul dintre băieţii de şapte ani, i-a povestit totul mamei, iar aceasta a mers glonţ la poliţie. Femeia a aflat de la fiul său despre teribila faptă când s-a întors din Italia, unde urmează un tratament împotriva cancerului. Băiatul era în grija bunicii când s-a întâmplat oribilul eveniment.

Cei patru adolescenţi, dintre care doar unul este major, sunt cercetaţi penal. Dosarul a intrat pe mâna unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. În paralel, a fost declanşată şi o anchetă a Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Toţi cei implicaţi în caz primesc consiliere psihologică.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incredibil! Comunitatea din Târguşor, în stare de şoc Minori obligaţi la perversiuni sexuale de patru adolescenţi

25 Jul 2014 802