Alcool, substanţe interzise, răniţi şi părăsire Cum a scăpat de arest şoferul care a provocat accidentul de Paşte

accident_sediu_Politia_rutiera.jpgTânărul de 28 de ani despre care lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa spun că a provocat accidentul din ziua de Paşte a consumat atât băuturi alcoolice, cât şi substanţe cu efecte psihoactive. O dată cu producerea accidentului rutier, şoferul în cauză s-a mai ales cu două presupuse infracţiuni, respectiv vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului faptei fără permisiunea oamenilor legii. Deşi se poate „lăuda" cu patru infracţiuni, şoferul nu a fost reţinut.

În urma cercetărilor specifice, poliţiştii de la Rutieră au stabilit că Bogdan Geantă, de 28 de ani, a condus pe data de 15 aprilie o Skoda pe strada Mihai Viteazu din Constanţa. În momentul în care a ajuns la intersecţie cu strada Nicolae Iorga, şoferul nu ar fi oprit la indicatorul rutier, a pătruns în intersecţie motiv pentru care a lovit un taxi, Dacia - Logan, maşină condusă de Ion Neagu, de 74 de ani, din Constanţa. În urma accidentului, Geantă a părăsit locul faptei fără permisiunea oamenilor legii, acesta fiind găsit câteva ore mai târziu. Din cauza impactului dintre automobile, două pasagere din Logan au fost rănite, acestea având nevoie de intervenţia medicilor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare. Când l-au identificat, poliţiştii au constatat că Bogdan Geantă avea o alcoolemie de 0,36. Ulterior, testele au ieşit pozitive şi în ceea ce priveşte consumul de substanţe cu efecte psihoactive. Reprezentanţii Poliţiei spun că Bogdan Geantă este cercetat în stare de libertate şi că nu a fost reţinut dată fiind cantitatea mică de alcool şi de substanţe cu efecte psihoactive. Mai mult decât atât, rănile suferite de cele două femei din taxi nu sunt grave şi există posibilitatea ca părţile implicate să se împace. Având în vedere cele mai sus precizate, exista riscul ca solicitarea poliţiştilor să fie respinsă de procurori.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

popa

18 Apr, 2012 09:18

deci sa intelegem ca avem voie sa bem asa putin si chair sa tragem o liniuta apoi sa calcam babe pe strada ca nu ne aresteaza nimeni?

bonduelle

17 Apr, 2012 23:50

O alta odrasala de bani gata care-si cumpara "justitie" cand si cum vrea doar ca sa arata cat dispretuieste el legea, legea caree pentru gainari, nu pentru acesti copii ai hotilor banilor publici

Articole asemanatoare

Știri Constanța Dosar penal întocmit unui tânăr de 20 de ani. Acesta ar fi comis mai multe infracțiuni

07 May 2024 439

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1621

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 848

Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier în Constanța. Nu avea permis de conducere

01 May 2024 863

Controale ale polițiștilor rutieri pe raza județului Constanța. S-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale

30 Apr 2024 499

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 706

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 842

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 949

Accident rutier în Constanța. Două mașini parcate lovite de un șofer băut

13 Apr 2024 1010

Accident rutier pe strada Răsuri din Constanța! Ce alcoolemie avea șoferul implicat

11 Apr 2024 731

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județ și municipiul Constanța

10 Apr 2024 625

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 529

Știri Constanța Conducea băut un buldexcavator, fără a avea permis

07 Apr 2024 733

Șoferiță beată, implicată într-un accident rutier pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța. Ce alcoolemie avea femeia

06 Apr 2024 1152

Rezultatele acțiunii Poliției pentru siguranța rutieră la Constanța. Date oficiale!

03 Apr 2024 484