19 Apr, 2012 01:41
1889
Potrivit unor surse, expertiza exclude varianta potrivit căreia arma s-a declanşat accidental, dat fiind că era foarte bine întreţinută. După cum arătam şi în ediţiile trecute, potrivit anchetatorilor, Relia Stroe a fost împuşcată dintr-o poziţie mai ridicată decât cea precizată în declaraţii. Chiar în ziua în care femeia a fost îngropată, Anton Gheorghe Stroe a reconstituit, pas cu pas, filmul evenimentelor din seara zilei de 28 martie: „În jurul orei 23.30, am fost trezit de soţie, care striga că umblă cineva la geam. Nu am ştiut ce să fac, am luat pistolul, m-am pus în genunchi şi în coate să mă ridic (n.r. avocatul fostului cadru MAI a susţinut că bărbatul suferă de discopatie lombară şi se ridică greu din pat), moment în care nu ştiu cum s-a apăsat trăgaciul. Când am văzut că a plecat glonţul, am intrat şi mai rău în panică şi am tras un al doilea foc, la mare distanţă de soţia mea". Conform celor stabilite de oamenii legii, după cele două focuri, Stroe a scos încărcătorul din pistol, a culisat din nou manşonul pistolului pentru a elimina cartuşul de pe ţeavă, a ridicat de jos cartuşul şi l-a băgat în încărcător. După ce a asigurat arma, bărbatul a sunat la 112.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: