15 Aug, 2014 00:00
1357
Ionuţ ZAGONEANU
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) menţine restricţiile privind circulaţia vehiculelor azi, 15 august, de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.
Astfel, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, respectiv 7,5 tone, va fi interzisă şi azi. Concret, pe Autostrada Soarelui, pe traseul Bucureşti (int. A2 cu CB) - Fundulea - Lehliu (int. A2 cu DN 3) - Feteşti (int. A2 cu DN 3B) - Cernavodă (int. A2 cu DN 3) - Murfatlar (int. A2 cu DN 3), pe ambele sensuri de mers, astăzi, între orele 6.00 şi 22.00, restricţia se aplică pentru vehiculele rutiere cu MTMA mai mare de 3,5 tone. Tot azi, pe drumul naţional 39, pe traseul Agigea (int. DN 39 cu DN 39A) - Mangalia (intrare municipiu), pe ambele sensuri de mers, în intervalul 6.00 - 22.00, restricţia se adresează vehiculelor rutiere cu MTMA mai mare de 7,5 tone. Tot potrivit reprezentanţilor CNADNR, pe DN 7 Piteşti (ieşire din municipiu) - Râmnicu Vâlcea - Veştem (int. DN 7 cu DN 1), pe ambele sensuri de mers, astăzi, între orele 6.00 şi 22.00, restricţia se aplică vehiculelor mai grele de 7,5 tone.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: