Eveniment

Au luat mai puţin decât anul trecut Poliţişti, avocaţi şi consilieri juridici, picaţi pe linie la magistratură (documente)

magistratura_inm_balantajustitiei.jpgDezastru la examenul de admitere în magistratură pentru candidaţii constănţeni. Conform rezultatelor făcute publice de Institutul Naţional al Magistraturii, cei care s-au înscris la această sesiune au picat chiar cu note mai mici faţă de cele pe care le-au obţinut în anul precedent.

Zece aspiranţi la titulatura de magistrat au picat cu note semnificativ mai mici, un singur candidat reuşind să-şi îmbunătăţească performanţa. Consilierul juridic Silvia Albăstroiu a fost notată la examenul pentru judecător cu 3,7, în condiţiile în care anul trecut obţinuse la acelaşi examen cu zece sutimi mai mult. Un alt candidat pentru funcţia de judecător, Cristian Alexandrescu, a luat 4,75 la această examinare, faţă de 6,35 cu cât fusese notat anul trecut la examenul pentru procuror. Consilierul juridic Luminiţa Boja a luat 3,55, avocatele Daniela Cartoafă şi Maria Căzănel au obţinut 4,3 şi respectiv 3,7, iar consilierul juridic Şeila Duţu a fost notată cu 3,3. Secretarul Primăriei Nicolae Bălcescu, Anna-Maria Frangeti, a luat la examenul pentru judecător 3,15, în timp ce Maria Hoţoleanu - care a picat anul trecut la limită, cu 6,9 - a fost notată cu 4,45. Şi Zoiţa Ianuş a înregistrat o scădere, nota ei coborând de la 4,5 anul trecut la 3,45. Avocata Iuliana Georgeta Libu a fost notată cu 3,65, Emilia-Eugenia Lupea, ofiţer al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, a picat cu 5,8, iar avocata Rădiţa Potlog din Hârşova a luat o notă sub 5, respectiv 4,7. Spre deosebire de colega ei de profesie, avocata Adriana Ioana Sincu Badea a luat examenul, fiind notată cu 8,9. Aurica Tudorii, al cărei nume apare într-un decret prezidenţial de eliberare din funcţia de procuror, ca urmare a demisionării, a fost notată cu 6,55, iar Elena Ududec, nume cu rezonanţă în presa din Suceava, a luat 4,3. Nu în ultimul rând, şi avocata Monica Vieru a reuşit să treacă examenul de judecător, obţinând punctajul 7,45.

„Trântit" cu 1,8

În ceea ce priveşte examenul pentru procuror, se pare că şi acesta ar fi fost mai greu decât anul trecut, Ştefan Bitoleanu, unul dintre candidaţi, fiind notat la această sesiune cu 6,35 faţă de 6,5, iar Mihai Ciote picând examenul cu 2,1 faţă de 2,95. Candidatul Violeta Crăciun care, potrivit unor surse, ar fi fosta şefă a Biroului Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, a picat cu 5,3, iar Ghiuler Derviş a luat 3,65 faţă de 4,45. Ofiţerul de la Crimă Organizată Constanţa Dan Cristian Ene a luat examenul cu nota 8,45, în timp ce Mariana Evdochim a fost notată cu 5,25 faţă de 6,35. Avocatul Adrian Gheorghiu a picat cu una dintre cele mai mici note, respectiv 1,8. Ofiţerul de poliţie bucureştean Mihai Minaev, care anul trecut s-a înscris la concursul pentru funcţia de adjunct al Secţiei 5 Poliţie Constanţa, a picat examenul pentru magistratură cu 4,05, iar Valentina Moldoveanu, picată anul trecut cu nota 6, a scăzut în această sesiune cu 70 de sutimi, fiind notată cu 5,3. Singurul candidat la care pare să se fi înregistrat o îmbunătăţire a performanţei faţă de anul trecut este Camelia Daniela Stan, care a picat la limită anul acesta, cu 6,8, în timp ce în sesiunea precedentă a luat 6,35. Lectorul universitar Anca Iulia Stoian a trecut examenul, cu nota 7,05, iar Daniela Tăbăcaru, care şi-a încercat norocul ca judecător anul trecut şi a picat cu 6,85, a picat cu 5,85 examenul pentru procuror. Menţionăm că rezultatele finale în urma soluţionării contestaţiilor vor fi afişate pe data de 29 noiembrie.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Multă distracţie! Cros Gerilă în Mamaia. Întreceri de copii, dar şi categoriile „Mămicilor“, „Sania Moşului“ sau „6 picioare“

11 Dec 2017 484

SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANTA S.A angajează

11 Dec 2017 458

Post vacant la Creșa orașului Eforie. Când este programat concursul. Ce condiții trebuie îndeplinite

10 Dec 2017 523

Se caută şef pentru anticorupţii din Constanţa. Iată care sunt condiţiile

10 Dec 2017 1127

Elevi ai Liceului Tehnologic ʺIon Bănescuʺ, locul I la un concurs de coafuri extravagante

10 Dec 2017 392

Şcoala Gimnazială Nr. 5 „Nicolae Iorga“, Constanţa scoate la concurs mai multe posturi vacante. Cine poate participa

09 Dec 2017 455

Post vacant la Grădiniţa cu Program Prelungit „Ion Creangă” din Medgidia. Ce condiții trebuie îndeplinite

09 Dec 2017 441

Vrei să munceşti în administraţie? Angajări masive în Primăria Constanţa!

08 Dec 2017 5910

Concurs! IPJ Constanţa face un anunţ important!

07 Dec 2017 1727

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia scoate la concurs două posturi vacante. Ce condiții trebuie îndeplinite

06 Dec 2017 779

Primăria comunei Ciobanu, județul Constanța, organizează concurs de angajare. Ce post este vacant

06 Dec 2017 526

Post vacant la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu“ Constanța. Când va avea loc concursul

06 Dec 2017 1781

Interimatul, pe ultima sută de metri la MINAC. Anul viitor, Consiliul Judeţean organizează concurs pentru postul de manager

06 Dec 2017 725

Un militar din Constanța are nevoie de ajutorul nostru. Cum îl putem sprijini

05 Dec 2017 356

Întrecere de Taekwondo WT Sportivii de la CS Marina Constanţa au urcat de 15 ori pe podium la Gedoteam Open (galerie foto)

05 Dec 2017 717

Primăria oraşului Techirghiol angajează inspector. Ce condiţii trebuie îndeplinite şi când va avea loc concursul

04 Dec 2017 603

Se caută șef pentru Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Constanța

01 Dec 2017 1089

Direcția Națională Anticorupție angajează muncitori necalificați. Condiții

01 Dec 2017 3660

Şcoala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza” din Constanţa scoate la concurs un post vacant. Cine poate participa

29 Nov 2017 909

SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANTA S.A. organizează concurs

29 Nov 2017 727

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanța organizează concurs. Ce post este vacant

28 Nov 2017 1053

Au câştigat toate centurile Luptătorii de la CS Năvodari, aproape 30 de medalii la Cupa României (galerie foto)

28 Nov 2017 441

Şcoala nr. 31 din Constanţa şi Asociaţia Bibliovoluntarii din Medgidia, pe podiumul unui concurs organizat de Enel

28 Nov 2017 593

Două posturi vacante scoase la concurs la Spitalul Municipal Mangalia. Când sunt programate probele de concurs

27 Nov 2017 442

Serviciul Public de Alimentare cu Apa şi Canalizare Rasova scoate la concurs un post vacant. Ce condiții trebuie îndeplinite

27 Nov 2017 394

Ministrul Muncii a anunțat ce se întâmplă cu salariile medicilor din martie 2018. Cum se va stopa migrația cadrelor medicale

27 Nov 2017 342

Posturi vacante la Biblioteca Judeţeană “I.N.Roman”. Când va avea loc concursul

27 Nov 2017 2562

Eveniment cultural la Tulcea. Concursul Național de Pictură „Alexandru Ciucurencu“, la final (galerie foto)

27 Nov 2017 423

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Maria Montessori” Constanţa scoate la concurs un post vacant. Iată condiţiile de participare!

27 Nov 2017 906

Se caută şef pentru Biroul Disimulare şi înregistrări ambientale. Condiţii. Cine face parte din comisie

27 Nov 2017 403

Concurs cu greutate! Iată cine vrea să conducă pentru următorii ani Justiţia din Dobrogea!

27 Nov 2017 2102

Liceul Teoretic „Ioan Cotovu“, Hârşova angajează administrator financiar. Când va avea loc concursul

26 Nov 2017 476

Consiliul Județean Constanța scoate la concurs un post vacant. Ce condiții trebuie îndeplinite

26 Nov 2017 1235

Post vacant la Primăria Corbu. Când va avea loc concursul

25 Nov 2017 968

Primăria Albești angajează consilier. Până când se pot depune dosarele de concurs

25 Nov 2017 597

Mai multe posturi vacante la Teatrul de Stat Constanța au fost scoase la concurs. Ce condiții trebuie îndeplinite

24 Nov 2017 1190

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol scoate la concurs un post vacant. Când este programat concursul

24 Nov 2017 1143

Primăria Techirghiol scoate la concurs un post vacant. Ce condiții trebuie îndeplinite

23 Nov 2017 1913

Concurs de angajare la Colegiul Comercial „Carol I“, Constanţa. Ce post este vacant

23 Nov 2017 1230

Peste 110 medalii cucerite în 2017 CS Atemi Karate Constanţa, pe podium şi la Cupa Shorin-Ryu, de la Târgovişte (galerie foto)

23 Nov 2017 1273

SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANTA S.A. organizează concurs

23 Nov 2017 609

Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, Constanţa scoate la concurs trei posturi vacante. Ce condiții trebuie îndeplinite

22 Nov 2017 1020

Este oficial. A fost eliminat criteriul de înălțime la admiterea în instituţiile de învăţământ ale MAI

22 Nov 2017 674

Post vacant la Consiliul Județean Constanța. Când va avea loc concursul și cine poate participa

21 Nov 2017 872

Consiliul Județean Constanța organizează concurs. Care sunt condițiile de participare

21 Nov 2017 1470

Primăria Năvodari organizează concurs pentru ocuparea a trei funcții publice vacante

20 Nov 2017 475

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța organizează concurs. Care sunt condițiile de participare

20 Nov 2017 1058

Probleme după examenul de rezidențiat. Absolvenții, nemulțumiți de modul în care au fost scanate lucrările. Ce a decis Ministerul Sănătății

20 Nov 2017 466

SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANTA S.A. organizează concurs

20 Nov 2017 765

Liceul Teoretic Băneasa, județul Constanța angajează secretar șef. Cine poate participa la concurs

18 Nov 2017 566