Bilanţ de activitate al poliţiştilor de la Crimă Organizată

În sezonul estival 2012, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea au acţionat în colaborare cu poliţiştii din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Constanţa şi Tulcea, cu Jandarmeria Constanţa şi Tulcea, cu poliţiştii Gărzii de Coastă Constanţa şi cu lucrătorii Gărzii Financiare, în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor aflate în competenţa proprie de cercetare, sub supravegherea procurorilor din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa şi Biroul Teritorial Tulcea.

În această perioadă au fost organizate şi executate 62 de acţiuni, în cadrul cărora au fost controlate şi legitimate 1.216 persoane, au fost controlate 34 de societăţi comerciale şi 137 de autoturisme, s-au efectuat 38 de percheziţii domiciliare şi 96 de percheziţii informatice.

De asemenea, au fost constatate 296 de infracţiuni privind traficul cu fiinţe umane, comerţul electronic, criminalitatea informatică, traficul şi consumul ilicit de droguri, operaţiunile ilicite cu substanţe psihoactive şi criminalitatea organizată.

Sub coordonarea procurorilor DIICOT, poliţiştii au întocmit 124 de dosare penale, în care sunt cercetate 377 persoane, din care 169 au calitatea de învinuit/inculpat, iar pentru un număr de 29 dintre aceştia s-a luat măsura reţinerii sau a arestării preventive.

Totodată, în perioada analizată, poliţiştii au confiscat 3.500 de grame de metamfetamină (MDMA), 10.468 de grame de canabis, 70 de grame de haşiş, 750 de comprimate de Ecstasy, 6 grame de cocaină, 2.500 de plicuri cu substanţe etnobotanice şi 316.000 de ţigarete, în valoare totală de 602.000 de euro.

Principala prioritate a acţiunilor desfăşurate în această perioadă s-a axat pe combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi substanţe psihoactive, fapt pentru care în această perioadă au fost organizate un număr de 36 de acţiuni cu efective lărgite, ocazionate de evenimentele desfăşurate cu precădere în staţiunile Mamaia, Vama Veche şi Costineşti, având ca rezultat prinderea în flagrant a 76 de persoane care deţineau sau comercializau droguri de risc şi mare risc şi substanţe cu efecte psihoactive.

În concluzie, se observă o creştere de 27,2%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în ceea ce priveşte numărul infracţiunilor constatate şi o creştere de 47,7% a numărului persoanelor cercetate. Ponderea inculpaţilor în acest gen de fapte o constituie tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 30 ani, iar în funcţie de domiciliul persoanelor, mare parte provin din Constanţa şi Bucureşti.

După locul depistării, se constată că staţiunea Mamaia, cât şi zona litorală a oraşului Năvodari înregistrează cea mai importantă situaţie operativă de gen, iar cele mai multe infracţiuni au fost constatate cu ocazia festivalurilor muzicale „The Mision" şi „Sunwaves".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 312

IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Mamaia. Peste 200 de persoane legitimate și peste 100 de vehicule verificate (FOTO)

03 May 2024 261

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 307

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 457

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 357

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 604

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 486

Poliția RomânăServiciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui trafic de droguri

30 Apr 2024 239

Caz incredibil la Năvodari! Droguri cumpărate cu bani falși! Primele condamnări

29 Apr 2024 587

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 691

Festivalul Hustle 2024 de la Costinești, în siguranță. Ce au declarat specialiștii antidrog (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 777

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 642

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 377

Poliția RomânăBCCO Craiova - Trafic de droguri

24 Apr 2024 369

Poliția Municipiului București - Actiuni ale politistilor Capitalei

24 Apr 2024 356