Boris Parpalã vrea sã anuleze decizia judecãtoarei Iuliana Radu, de la Tribunalul Constanþa (rechizitoriu)

Boris Parpalã, fost inspector în cadrul Consiliului Județean Constanța ºi director al Direcției pentru Agriculturã a Județului Constanța, vrea sã scape de arestul la domiciliu.
 
El a formulat o contestație împotriva deciziei judecãtoarei Iuliana Radu, din cadrul Tribunalului Constanța, prin intermediul cãreia s-a dispus menținerea sa sub imperiul mãsurii preventive anterior precizate. Contestația lui Parpalã va fi trimisã spre soluționare Curții de Apel Constanța.
 
Boris Parpalã a fost trimis în judecatã de procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și este acuzat, printre altele, de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, de folosire a influenței de cãtre o persoanã care deține o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de evaziune fiscalã, dar și de spãlare de bani.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecatã Boris Parpalã, fost consilier CJC și șef al Direcției pentru Agriculturã Constanța (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorii DNA Constanţa l-au vrut scos din arest la domiciliu pe Boris Parpală (rechizitoriu)

26 Jun 2015 1920

Boris Parpală a scăpat de arestul la domiciliu (rechizitoriu)

25 Jun 2015 1686

Boris Parpală rămâne în arest la domiciliu (rechizitoriu)

04 Jun 2015 1835

Azi, la Tribunalul Constanţa Primul termen de judecată în dosarul lui Boris Parpală (rechizitoriu)

02 Jun 2015 1791

Boris Parpală, trimis în judecată de DNA cu ajutorul Serviciului de Operaţiuni Speciale Constanţa

28 May 2015 2855

DNA Directorul Direcţiei pentru Agricultură, Boris Parpală, trimis în judecată

27 May 2015 1952

Boris Parpală, arestat la domiciliu de judecătoarea Adriana Ispas (document)

21 May 2015 2884

Boris Parpală, director al Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Constanţa, a fost pus în liberate

20 May 2015 2030

Pentru libertate Boris Parpală vrea să anuleze decizia judecătoarei Emilia Ganera (document)

18 May 2015 2097

Ultima zi de arest pentru Boris Parpală, fost inspector al CJC şi directorul Direcţiei pentru Agricultură? (document)

05 May 2015 2419