Candidat USL pentru Camera Deputaţilor Dolj, judecat la Constanţa pentru corupţie

Vasilescu_Nicolae_Vasilescu_1.jpgUnul dintre cei trei inculpaţi trimişi în judecată la Constanţa în dosarul cunoscut generic „Bani pentru şefi din CJC", a intrat în febra campaniei electorale. Mai exact, potrivit jurnaliştilor de la „România Liberă", Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, este candidat din partea USL pentru un loc în Camera Deputaţilor în judeţul Dolj. Nicolae Vasilescu a intrat în colimatorul procurorilor ca urmare a denunţului formulat de Radu Birea, fiul bulibaşei din Drăgăneşti - Olt.

De altfel, Radu Birea, despre care s-a spus că este vărul lui Sandu Anghel, alias „Bercea Mondial", este cercetat la rândul lui pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, sub forma tentativei de evaziune fiscală (prin neînregistrarea în evidenţele financiar-contabile a tuturor facturilor emise şi declararea unui sediu fictiv) şi fals în declaraţii. La data de 26 martie, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a unui număr de trei inculpaţi: Eugeniu Mija - afacerist de Bucureşti, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă, Realini Lupşa - cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea (fost ministru al Transporturilor), acuzat de trafic de influenţă, şi Nicolae Vasilescu - înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă. DNA susţine că „în cursul lunii noiembrie 2011, inculpaţii Mija Eugeniu, Lupşa Realini şi Vasilescu Nicolae au pretins de la reprezentantul legal al unor societăţi comerciale (denunţător) suma de 2.000.000 RON, reprezentând 40% din valoarea totală a unor lucrări de construcţii efectuate în anii 2008 şi 2009 de firmele denunţătorului în beneficiul a cinci primării din judeţul Constanţa. Banii au fost pretinşi pentru ca inculpaţii să intervină pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi pe care să îi determine să dispună achitarea către firmele denunţătorului a datoriei primăriilor respective, în sumă totală de 5.000.000 RON. Suma de 2.000.000 RON urma a fi împărţită între cei trei inculpaţi după recuperarea efectivă şi în tranşe a datoriilor respective". La momentul mediatizării cazului, Nicolae Vasilescu, candidatul din partea USL pentru un loc în Camera Deputaţilor în judeţul Dolj, ne-a spus că nu are nicio legătură cu dosarul instrumentat de DNA Constanţa. „Din păcate, se pare că procurorul pare că dă dovadă de lipsă de profesionalism sau de nu ştiu, altceva. Nu am nicio legătură cu acest dosar, nu-l ştiu pe acest Eugeniu Mija", a mai spus Vasilescu, care nu a exclus ca dosarul să fie unul politic. „Este o mare surpriză pentru mine, pentru că nu am nicio legătură cu acest caz", a conchis preşedintele Casei Româno - Chineze.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

20 loturi de teren extravilan situate în județul Constanța, scoase la vânzare! Se cer peste 3,7 milioane de euro (DOCUMENT)

20 May 2024 376

Justiție Constanța Primăria și Consiliul Local Limanu, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

19 May 2024 394

Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu" din Constanța închiriază teren de sport (DOCUMENT)

19 May 2024 404

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Nicolae Bălcescu, județul Constanța (DOCUMENTE)

19 May 2024 387

Dosar în instanță la Constanța Două firme din Vama Veche cer anularea unei hotărâri de Consiliu Local. Soluția pe scurt

18 May 2024 480

Primăria Mangalia achiziționează de la Instalco AG SRL servicii de demontat-montat stâlpi și conectarea la rețea. Contractul, aproape 67 de mii de euro (DOCUMENTE)

18 May 2024 418

Firme Constanța Progress Consulting SA, decizie pozitivă pentru ca Easy Credit 5 All IFN SA să contracteze un credit de 1 milion de euro

17 May 2024 569

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 mai 2024

17 May 2024 517

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța angajează asistent medical generalist. Iată ce trebuie să faci

17 May 2024 387

Prefectul județului Constanța solicită în instanță anularea unor acte de urbanism, emise de Primăria Năvodari

16 May 2024 1602

Tenis de masă Constanța LPS „Nicolae Rotaru“, medalii la Naționale. Bianca Mei-Roșu, de patru ori aur! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 556

Afaceri Constanța Modificări importante în cadrul societății Standard Exim SRL! Cine este noul unic asociat

14 May 2024 382

Firme Constanța Laurette Due SRL, deţinută de fostul pedelist Nicolae Gheorghe Tulea, și-a schimbat sediul social

13 May 2024 381

Cumpăna, județul Constanța, gazda Olimpiada Națională a Sportului Școlar - faza Națională la Handbal gimnaziu băieți și-a desemnat câștigătorii! (FOTO)

12 May 2024 677

Constanța Ce spune premierul Marcel Ciolacu despre legea privind dezincriminarea evaziunii fiscale sub un milion de euro dacă prejudiciul este plătit

11 May 2024 740