„Captura anului", fără priză la instanţă Doi afacerişti controversaţi din Constanţa şi dosarul percheziţiilor Gărzii de Coastă (video)

perchezitii_tigari_006.jpgAnchetatorii au descoperit patru arme de foc cu glonţ, echipate cu dispozitive de ochire şi vedere pe timp de noapte, o armă cu aer comprimat, o arbaletă profesională cu săgeţi, un binoclu militar cu infraroşu, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte tip OVN, dispozitive de bruiaj şi antiinterceptare, un baston telescopic metalic, săbii, cuţite, topoare, macete şi peste 1.200 de cartuşe cu glonţ

Prezentat în media centrală şi locală drept cazul anului la Constanţa, dosarul celor 18 percheziţii organizate de Garda de Coastă, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii, nu a avut „priză" şi la judecători. Prin intermediul unui comunicat de presă, procurorii Parchetului Curţii de Apel au anunţat încătuşarea pentru 24 de ore a zece persoane, însă magistraţii Judecătoriei Constanţa au respins propunerea formulată de anchetatori privind arestarea preventivă a celor zece. Singurii care mai puteau trimite în arest presupuşii infractori au fost magistraţii Tribunalului Constanţa, însă aceştia au hotărât punerea în libertate a celor luaţi în colimator de procurori. Foarte interesant, unul dintre cei încătuşaţi are strânse legături atât cu Viorel Done, cât şi cu Stelian Tocia, în vârstă de 33 de ani, fostul patron al clubului Morgana.

perchezitii_tigari_012.jpgLa data de 4 mai, Garda de Coastă a organizat şi efectuat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări şi a produselor din tutun. Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea procurorilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii, al luptătorilor din cadrul GMJ Tomis, ai Gărzii Financiare şi ai Direcţiei Regionale Vamale Constanţa. În total, oamenii legii au bifat 18 percheziţii domiciliare în urma cărora au fost ridicate peste 5 milioane ţigarete netimbrate de mărci diferite, patru arme, cinci autoturisme în valoare de peste 100.000 de euro, printre care şi un Audi Q7, dar şi alte bunuri ce au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a stabilit că din cele patru arme descoperite la domiciliul unui bărbat de 39 ani, din Medgidia, membru al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, trei sunt arme de vânătoare deţinute legal, menţionate în Registrul Naţional al Armelor, iar una este neletală cu aer comprimat. Potrivit unor surse judiciare, cel în cauză se numeşte Bechis Varol, asociat unic al SC Diarny Import Export SRL Medgidia. Vrajitorul.eu informează că societatea are ca obiect de activitate „Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun". Aceleaşi voci judiciare mai susţin că în curtea unităţii a fost descoperită o auto-dubă în care se aflau circa 600.000 de ţigarete. Revenind la percheziţii, în urma acestora, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus reţinerea pentru 24 de ore şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de Gheorghe Penică, Constantin Borlache, Gabriel Borlache, Lale Sali, Baiazid Sali, Orhan Sali, Petre Mătanie, Cristian Liciu, Eugen Paul Nistor şi Ionel Simişanu. Cei zece sunt acuzaţi de săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete. Lista acuzaţiilor continuă cu deţinerea, transportul, depozitarea şi vânzarea bunurilor şi a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi speculă.

Pastile amare de la judecători

Pe data de 5 mai, Judecătoria Constanţa, în dosarul 10985/212/2012, a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind arestarea preventiva a celor zece inculpaţi. Nici la recurs, procurorii nu au avut mai mult noroc. În aceeaşi zi, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondat, recursul declarat de procurori, decizia fiind definitivă. Poate cel mai cunoscut din grupul celor zece persoane este Cristian Liciu, partener de afaceri cu Stelian Tocia, în vârstă de 33 de ani, fostul patron al clubului Morgana. Bărbatul de 33 de ani este cercetat pe motiv că ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale privind achiziţii de mărfuri, cât şi servicii de transport.

La momentul mediatizării acestui caz, Stelian Tocia conducea alături de fratele său, Constantin Tocia, şi de Cristian Liciu, SC Phoenix Constant SRL, cu sediul pe bulevardul Tomis. Sursele judiciare mai spun că şi această firmă a fost percheziţionată. Mai mult decât atât, Cristian Liciu este judecat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în dosarul 11417/118/2011, alături de alte 13 persoane, printre ele fiind cunoscutul Viorel Done, proaspăt liberat din arest.

De unde a plecat totul

Din câte se pare, ancheta procurorilor a pornit pe la jumătatea lunii decembrie 2011, când Gheorghe Penică ar fi fost prins de Garda de Coastă într-o maşină în care se aflau 10.000 de ţigarete. După ce i-au întocmit actele necesare, oamenii legii l-au urmărit de bărbat. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa spun că prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului a fost estimat la suma de 2.442.920 de lei, reprezentând valoarea taxelor vamale, a accizelor şi a TVA-ului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 837

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1425

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 374

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 399

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1832

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 664

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1029

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 975

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 656

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 818

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 689

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 947

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1563

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 828

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 563