Cariera merge mai departe Comisarul şef Feraru. De la Frontieră

cap_7.jpgCu grad de comisar la vremea la care l-a dat pe mâna Anticorupţiei pe şeful şi prietenul său, comisarul şef Ioan Bucur (şeful Poliţiei Transporturi la momentul acela), în prezent Adrian Feraru a fost avansat la gradul de comisar şef.

Poliţistul îşi desfăşoară activitatea la Grupul de Nave Mangalia din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa. Cu un loc călduţ şi posibilităţi de avansare (cel puţin în grad, după cum s-a văzut), comisarul şef Feraru pare să se fi detaşat total de mega-scandalul pe care l-a creat la Secţia Regională a Poliţiei Transporturi Constanţa în urmă cu aproape patru ani, când l-a denunţat pe şeful său, Ioan Bucur, că i-a cerut şpagă. Între timp, Bucur a fost închis şi condamnat, iar comisarul Feraru a fost avansat la gradul de comisar şef. Şi-a găsit un loc la Poliţia de Frontieră, iar cariera de poliţist merge înainte. De altfel, după cum menţionat şi în ediţiile anterioare, Adrian Feraru se află printre angajaţii „răzvrătiţi" ai Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, numele său figurând de alte zeci de nume ale lucrătorilor de la Frontieră, într-un proces intentat instituţiei pentru drepturi salariale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

politist

11 Jun, 2011 11:45

Personal nu.l prea suport pe acest feraru, insa cu gruparea din care facea parte si bucur, chiar a facut bine. Oricum aceiasi grupare ar fi cazut cu mult mai rau odata cu cuplul banis-mironescu. Ghici ce culoare avea biroul lui bucur? F. important, lucru pe care nu l-a comentat nimeni pana acum.

Articole asemanatoare

Facultatea de Educație Fizică și Sport a organizat Cupa Studentului Universității Ovidius din Constanța – Ediția 2024

27 May 2024 285

Fotbal județul Constanța Liga a 5-a, rezultate și clasamente. Mai multe meciuri cu probleme în Seria Sud (GALERIE FOTO)

27 May 2024 916

Cumpărări directe Constanța Federația Română de Oină, achiziții în proiectul „Caravana redescoperă oina“ (DOCUMENT)

26 May 2024 469

Constanța Maratonul Nisipului 2024, ziua a doua. Antrenorul Andrei Filimon a dat startul curselor competitive. Arbitru de fotbal, pe podium (FOTO+VIDEO)

26 May 2024 1092

Cumpărări Directe Ce societate se ocupă de modernizarea terenurilor de sport din Cernavodă (DOCUMENT)

24 May 2024 319

CJC anunță o nouă sesiune de finanțare nerambursabilă pentru programul „Sportul pentru toți"

23 May 2024 431

Miting de protest în fața Palatului Victoria! Ce solicită sindicaliștii

22 May 2024 526

Cumpărări directe Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, achiziție de servicii de contabilitate

22 May 2024 452

CSM Constanța, călătorie prin parcurile și cartierele din municipiu. „Ne-am încărcat cu foarte multă energie de la copii!“ (GALERIE FOTO)

22 May 2024 800

Soluția magistraților în dosarul dintre Universitatea Naţională de Educaţie Fizică și Sport Bucureşti și Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa

21 May 2024 497

Fotbal județul Constanța Liga a 5-a, rezultate și clasamente. Constructorul Topraisar, scorul etapei

21 May 2024 974

Echipa Universității Ovidius din Constanța a cucerit titlul de vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Volei pe Plajă (FOTO)

20 May 2024 418

Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu" din Constanța închiriază teren de sport (DOCUMENT)

19 May 2024 496

Proiectul „Caravana Redescoperă Oina“ continuă la Constanța cu ediția a doua (GALERIE FOTO)

19 May 2024 447

Padel Club Constanța SRL și-a deschis punct de lucru în stațiunea Mamaia

19 May 2024 417