Cercetat pentru trafic de droguri de mare risc

Marius Safir, de 44 de ani, din Ovidiu, arestat de Tribunalul Constanţa la cererea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa, a atacat la Curtea de Apel decizia prin intermediul căreia a fost depus în arest pentru 29 de zile.

Conform organelor de anchetă, DIICOT a dispus începerea urmării penale faţă de bărbat pentru trafic de droguri de risc, întrucât în perioada 2009 - 2010, ajutat de o altă persoană, ar fi amenajat, în cadrul fermei 3, Sat Mamaia, Peninsula Lumina, o plantaţie unde s-ar fi cultivat peste 850 de ghivece de cannabis, conţinând circa 2.000 de grame de cannabis. Aproape de începutul acestei luni, procurorii au dispus începerea urmării penale faţă de Marius Safir, acesta fiind bănuit că, în luna mai, ar fi efectuat activităţi legate de un presupus trafic de droguri de mare risc, în Spania, iar o parte din bani i-ar fi adus în ţară. Zilele trecute, organele de anchetă au decis reunirea celor două cauze. După cum precizam şi în ediţiile trecute, Marius Safir apare şi în dosarul presupusului furt de ţiţei din conducta magistrală Midia, Depozit Nord Constanţa, aparţinând SC Conpet SA. În timpul percheziţiei efectuate în 2010 la fermă, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciul de Investigare a Fraudelor au anunţat descoperirea unei culturi de plante ce prezentau suspiciuni a fi cannabis, fapt pentru care au sesizat BCCO Constanţa, organ competent să procedeze la efectuarea cercetărilor cu privire la acest aspect.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

compet

11 Jun, 2013 20:47

cand cara cisternele la romar oil DIICOT ce facea?

Articole asemanatoare

Evenimente Constanța de 1 Mai Artiști îndrăgiți cântă la mare în minivacanța de 1 Mai. Programul evenimentelor

30 Apr 2024 2229

IPJ Tulcea a bătut palma cu Progres Experience SRL! Iată ce cumpără polițiștii

29 Apr 2024 356

Iată de ce a fost achitat, definitiv, Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă!

28 Apr 2024 659

Judecătorii de la Tribunal au suspendat procesul între Consiliul Local Limanu și afaceristul Marius Bărbat, fost comisar în cadrul Serviciului Antifraudă

28 Apr 2024 512

Istoria Dobrogei - Bibliografie Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

27 Apr 2024 1093

Licitații Constanța Confort Urban SRL, un nou contract cu Fast Park Co SRL pentru parcări prin SMS! Achiziție de 265.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 558

Istoria Dobrogei - BibliografieSextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

26 Apr 2024 1311

Achitare definitivă în cazul lui Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă

25 Apr 2024 649

Afaceri Constanța Primăria Crucea plătește peste 24.000 de euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea unui drum (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 494

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 484

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 482

Licitații Constanța Achiziție de peste jumătate de milion de lei făcută de Utilități Publice – Gospodăria Comunală SRL. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

22 Apr 2024 543

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 691

Istoria Dobrogei - Bibliografie Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

20 Apr 2024 1266

Istoria Dobrogei - Bibliografie Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

19 Apr 2024 1337