Colonelul Costache „In cazul unui cutremur, tot judetul este vulnerabil" (galerie foto)

cap_3.jpgŞeful ISU „Dobrogea" susţine că dotările şi tehnica inspectoratului reprezintă un punct slab în cazul unui dezastru 

Colonelul Viorel Costache a preluat şefia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" la sfârşitul anului trecut, după ce a câştigat concursul organizat pentru ocuparea funcţiei. Am încercat să aflăm de la inspectorul şef al ISU cât de bine pregătită este instituţia în fruntea căreia se află, pentru a face faţă unei situaţii similare celei din Italia, de la începutul acestei luni.

Care sunt instituţiile statului care intră în acţiune în caz de cutremur? Cine asigură comanda unică?

În caz de cutremur, intră în acţiune toate instituţiile deconcentrate ale statului, reprezentate la nivel de judeţ, fiecare în funcţie de atribuţiile ce îi revin în acest domeniu. Conform legii şi a dispoziţiilor care sunt în vigoare, coordonarea acţiunilor de acest gen este asigurată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, al cărui preşedinte este prefectul.

Unde este amplasată comanda pentru astfel de situaţii?

În acest sens, prefectul a iniţiat deja o activitate referitoare la cutremur. Acum, noi identificăm locurile care ar putea rămâne neafectate în cazul unui seism puternic. În acest sens, o să facem o ordine, un clasament în funcţie de care aceste locuri să poată fi accesate, pentru a se întruni Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Iar asta, pentru că nu ştim cum se va manifesta concret cutremurul şi trebuie să luăm mai mulţi factori în considerare.

Când s-a efectuat ultima analiză pe acest segment şi care au fost rezultatele?

Nu ştiu când s-a făcut ultima analiză, dar eu vă pot spune că, pe data de 6 mai, va avea loc o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în care sunt convocaţi toţi factorii de răspundere din judeţ, sub coordonarea prefectului şi se va analiza şi acest aspect.

Credeţi că populaţia Constanţei este pregătită să facă faţă unei astfel de situaţii de criză? Se fac simulări de acest gen cu oamenii?

Până acum, nu s-au făcut asemenea exerciţii pentru cutremur.

În şcoli, li se explică ceva elevilor în acest sens?

În cadrul inspecţiei de prevenire a incendiilor este un compartiment care se numeşte „Pregătirea populaţiei". Acest compartiment se ocupă, printre altele, şi de acest aspect.

Dar, nu există ceva axat exclusiv pe cutremure şi pe ce înseamnă acestea?

Tot ceea ce înseamnă latură preventivă intră ca atribuţiune pentru compartimentul Pregătirea Populaţiei.

Credeţi că, dacă se va organiza o simulare a unui cutremur la un nivel mai complex, aceasta va fi luată în serios de populaţie?

Având în vedere informările pe care dumneavoastră le faceţi, atât în presa scrisă, cât şi în cea vizuală, mă gândesc că populaţia este conştientă de pericolul care există şi va trata cu seriozitate orice exerciţiu pe care noi îl vom face în acest sens. Atât populaţia, cât şi instituţiile.

Teorie fără practică


isu_viorel_costache_06.jpgISU „Dobrogea" ar putea face faţă unei situaţii de criză generate de un cutremur la fel de puternic precum cel din Italia?

Până acum, totul a fost scolastic, totul a fost la nivel teoretic. Niciodată nu poţi să spui că poţi face faţă sau nu unui astfel de eveniment, pentru că sunt mai mulţi factori care concură, inclusiv neprevăzutul. Se poate întâmpla ca jumătate din Constanţa să fie sub dărâmături. Spuneţi-mi care instituţii şi care stat ar fi în măsură să prevadă cine rămâne în picioare şi cine nu. Gândiţi-vă că s-ar putea ca exact subunităţile noastre să fie primele afectate şi să nu aibă cine să mai intervină.

Care sunt punctele slabe ale ISU „Dobrogea"?


Dotarea. Avem nevoie de maşini şi de echipamente specifice pentru astfel de intervenţii. Întrebările pe care mi le puneţi dumneavoastră şi locul spre care mă duceţi este un teren virgin. Sunt în arhivă fotografii foarte sugestive de la cutremurul din 1977. De pildă, într-una dintre acestea, un pompier ţinea într-o mână o bucată de pâine, iar în cealaltă ţinea ţeava să ude, pentru ca ceilalţi pompieri să poată interveni, să nu se producă praf din cauza dărâmăturilor. Era foarte sugestivă această imagine. În primul rând, tehnica noastră, cea cu care intervenim, este depăşită. În al doilea rând, sculele pentru descarcerat, inclusiv cele hidraulice, pe care le folosim la intervenţiile de trafic rutier, le vom folosi atunci pentru alte situaţii. Dar acestea sunt insuficiente, şi ca mărime, şi ca putere. Atunci o să avem nevoie de alte scule, de alte utilaje.

Deficit de 500 de oameni

În ceea ce priveşte resursele umane, sunt cadrele ISU „Dobrogea" suficiente?

Deocamdată, ISU „Dobrogea" este într-un deficit de aproape 500 de oameni şi, la un eveniment de acest gen, puteţi să vă daţi seama dacă sunt suficiente în aceste condiţii. Mai mult, gândiţi-vă că este posibil ca o parte din oamenii noştri să nu se poată prezenta să-şi facă datoria, nu pentru că nu vor să vină, ci pentru că nu mai există.

Cum comunicaţi cu celelalte instituţii abilitate să intervină?

În cazul unei calamităţi, cum este cutremurul, toate instituţiile publice sunt obligate să se alerteze din oficiu. De aceea, în şedinţa din 6 mai se va stabili concret, clar, cum şi unde se vor aduna aceşti oameni şi ce măsuri trebuie să se ia după ce s-a produs un astfel de eveniment. La nivelul ISU, nu are importanţă unde s-a produs evenimentul. Dacă, de pildă, a avut loc în Vrancea şi are ca urmări pierderi de vieţi omeneşti şi materiale, întreg Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă se alertează şi se mobilizează pentru a putea interveni acolo unde este nevoie. Chiar dacă s-ar putea ca la noi, în Constanţa, să nu fie nevoie, noi vom detaşa forţe şi mijloace pentru a-i ajuta pe cei care sunt afectaţi.

Care sunt zonele vulnerabile din judeţ, în caz de cutremur?

Toate zonele judeţului sunt vulnerabile, pentru că sunt nişte criterii de performanţă după care trebuiesc organizate subunităţile de intervenţie. Referitor la aceasta, spuneţi-mi care intervenţie mai este utilă după ce o maşină trebuie să parcurgă până la 70 de km, cum sunt intervenţiile în zona Băneasa, Ostrov, sau Cogealac. Nu avem eficienţă.

Practic, pericolul este răspândit în tot judeţul?

În tot judeţul, da. Pentru că sunt mai mulţi factori care concură. Se poate, de pildă, să avem subunităţi cum este cea de la Chirnogeni, care funcţionează într-o şcoală veche. Este posibil ca respectiva clădire să cadă şi, în acest caz, toată zona rămâne descoperită.

Care este cel mai rău scenariu pentru Constanţa, într-o astfel de situaţie?

Noi trebuie să ne gândim că judeţul Constanţa este cel mai defavorizat din acest punct de vedere. Pentru că noi avem Centrala de la Cernavodă, Marea Neagră şi Porturile Constanţa, Mangalia şi Midia. Gândiţi-vă ce scenarii se pot crea. Însă, cea mai rea situaţie, după mine, ar fi ca forţele de intervenţie să nu mai poartă acţiona. Pentru că, dacă aştepţi ajutor şi nu are de unde să vină, atunci este cel mai rău.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Asterix

24 Apr, 2009 11:25

Tare as vrea sa vad si eu o varianta de actiune complexa ,in care ISU rezolva urmarile unui cutremur,urmat de incendii,alunecari de teren,eventual un tsunami,totul desfasurat pe timp de iarna,cand primarul se da cu zmeul.Ar fi ca-n filme....Totusi...

ionut

24 Apr, 2009 08:36

d-l colonel are dreptate,nu pt ca este colonel...lucrez la isu,cu placere,am o satisfactie...dar cand din lipsa dotarilor ajungi ori prea tarziu ori nu ajungi la km distanta ...asta nu mai e placere..degeaba plecam intr-un min doua din unitate....

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1795

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2497

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2737

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7165

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3454

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3632

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6245

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2755

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5754

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4305

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9497

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4119

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3301

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2729

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2808