Comandant in sutana

Din anul 1995, in armata romana a fost reintrodusa functia de preot militar * Existenta preotilor militari este pomenita si in pasajele din Biblie * Emil Munteanu este unul dintre cei patru preoti militari care slujesc in armata Dobrogei * In prezent, preoti militari exista si la Mihail Kogalniceanu, la Statul Major al Fortelor Navale Constanta si la Corpul de armata de la Tulcea * Preotii militari au grade militare, dar nu sunt activati, ci asimilati ca functie * Pe timp de razboi, rolul unui preot militar este foarte bine stabilit * Prezenta acestuia in mijlocul trupelor combatante de pe front reprezinta un important sprijin moral si un mijloc de incurajare * In timpul conflagratiilor, preotii sunt cei care aleg locurile pentru cimitire si tot ei tin evidenta militarilor cazuti pe front

Prima atestare istorica a functiei de preot militar poate fi gasita in Biblie la Capitolul XX.II, din "Deuteronom", unde este scris ca "atunci cand veti fi aproape de lupta, sa vina preotul si sa vorbeasca poporului, ca Domnul Dumnezeul vostru merge cu voi ca sa lupte pentru voi, cu dusmanii vostri". In analele istoriei romanesti, indicii despre existenta preotilor militari apar abia in anul 1415, in Moldova, in timpul lui Alexandru cel Bun. In secolul XVI, pe timpul lui Neagoe Basarab, se spunea ca "intre Dumnezeu si ostire exista o legatura indestructibila". De fapt, se cunoaste prea bine faptul ca, in general, marile razboaie din vechime au avut ca baza si fondul religios, prezenta preotilor in randul ostirilor fiind indispensabila. La lupta nu se pleca fara impartasania facuta de preot tuturor soldatilor. In 1870 apare primul Regulament pentru clerul din armata, prin care fiecare regiment obtinea un preot slujitor, iar in 1821 ia fiinta Episcopia Armatei sau Inspectoratul Clerului Militar, cu sediul la Alba Iulia. In slujba acestei arhiepiscopii au servit trei episcopi militari in cei 27 de ani de existenta a institutiei. Preotul militar a devenit o prezenta permanenta in armata, pana in 22 august 1948, cand functia a fost desfiintata de comunisti, preotii militari fiind trecuti in rezerva, impreuna cu ultimul episcop militar Partenie Ciopron. Dupa acea data si pana la evenimentele din decembrie 1989, multi dintre preotii militari, dar si cei civili au fost prigoniti, stiindu-se si faptul ca in inchisorile comuniste au fost aruncati o multime de astfel de slujitori ai lui Dumnezeu.

Renasterea credintei in cazarmi

Data de 11 octombrie 1995 inseamna, de fapt, primul pas facut pentru reintroducerea in structurile armatei a functiei de preot militar. Astfel, la acea data s-a semnat intre reprezentantii Bisericii si Armata un protocol in baza Art. 29 din Constitutia Romaniei, prin care se incep actiunile premergatoare reinfiintarii functiei de preot militar in Armata Romana. Tot din anul 1995 absolva Facultatea de Teologie si prima promotie de preoti, denumita dupa numele ultimului episcop militar, "Partenie Ciopron". Absolventii acestei promotii au urmat imediat cursurile cu specific militar al Academiei Militare de la Bucuresti, unde si-au insusit cunostintele necesare desfasurarii profesiei de preot militar. Pe 23 aprilie 1995, de sarbatoarea Sf. Gheorghe, au fost instalati in garnizoane primii preoti militari. In Dobrogea exista un singur preot militar din aceasta prima promotie "Partenie Ciopron", acesta fiind parintele Emilian Munteanu, care slujeste in cadrul Comandamentului 9 Operational "Dobrogea". In restul zonei Dobrogea mai exista si alti preoti militari mai noi, in garnizoana Tulcea, la Comandamentul Flotei Militare Maritime si unul numit recent in Baza Aeriana 57 din Mihail Kogalniceanu. Preotii militari au grade, dar, asa cum afirma si parintele Emilian Munteanu, "acestia nu sunt activati, ci asimilati". Cu alte cuvinte, preotii militari nu pot avea grade mai mari decat cei aflati in functiile de conducere ale unitatilor militare, singurii lor sefi directi fiind doar comandatii unitatilor unde activeaza.

Ultima impartasanie

Pe front, rolul unui preot militar este foarte bine stabilit. Locul acestuia este intotdeauna fixat in imediata apropiere a spitalelor de campanie, in capele improvizate in corturi. Preotul militar este acela care alege si identifica locurile unde vor fi amplasate cimitirele in care vor fi inhumati soldatii ucisi in lupta, si asta daca transportul corpurilor acestora si predarea familiilor lor aflate in alte locuri sunt imposibil de realizat. Evidenta celor cazuti in lupte, precum si a locurilor precise unde soldatii au fost inmormantati este, de asemenea, pusa in sarcina lui. Preotul militar are menirea sa binecuvanteze trupele inaintea fiecarei lupte, impartaseste, binecuvanteaza si incurajeaza combatantii. Tot el are rolul de a crea o punte informationala intre militarii de pe front si familiile acestora. In timp de razboi, preotii tin legatura strans cu organizatiile de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. Pe front, capela in care slujeste preotul militar este de rit ecumenic, acest lucru insemnand ca orice soldat, indiferent de religie, poate veni si poate folosi capela pentru savarsirea confesiunilor sau rugaciunilor.

Refugiu in credinta

Preotul militar Emilian Munteanu ne-a spus ca prezenta lui in randul soldatilor este foarte bine primita. Acesta nu-si doreste ca militarul sa-l confunde cu un ofiter, deoarece se pierde acea legatura formata intre el, ca om reprezentant al bisericii, si militar. In mentalitatea multor militari atat soldati, cat si ofiteri superiori, preotul militar reprezinta "mana care-mi da ceea ce nu pot sa-mi iau singur". In Dobrogea exista doar patru capele construite in incinta unitatilor militare, la Constanta in incinta Comandamentului 9 Armata, la unitatea SEEBRIG de la Topraisar, la Tulcea si, mai nou, la Baza 57 de la Mihail Kogalniceanu. Prima biserica de acest fel construita in Dobrogea este cea din curtea Comandamentului 9, constructia ei durand un an de zile, adica din 1995 pana in 1996. Picturile care acopera peretii acesteia au fost facute de doi militari in termen.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 812

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1385

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 372

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 388

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1815

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 660

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1020

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 969

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 639

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 815

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 681

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 935

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1558

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 815

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 559