Concurs pentru ocuparea unui fotoliu de şef la IPJ Constanţa

concurs-ipj.jpgInspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa organizează un concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia.

Conform datelor oficiale, candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare, cu diplomă de licenţă, să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului, să aibă doi ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează examen/concurs şi să aibă doi ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei. Mai mult decât atât, viitorul şef al Poliţiei Rutiere Medgidia nu trebuie să fie în curs de urmărire penală, ori sub efectul unei sancţiuni disciplinare, să nu fie pus la dispoziţie şi să fie definitivat în profesie. Nu este de trecut cu vederea faptul că cei care doresc să intre în concurs trebuie să fie declaraţi „apt" medical şi psihologic, pentru promovare în funcţii de conducere şi să fi obţinut în anul 2010 calificativul de cel puţin „Foarte Bun" la evaluarea profesională anuală, respectiv calificativul de cel puţin „Foarte Bine" la evaluarea profesională anuală pentru anul 2011. Concursul va avea loc la sediul Poliţiei Constanţa, pe data de 19 aprilie, începând cu ora 09.00, iar proba de selecţie este interviu. IPJ Constanţa informează că aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se va face cu note de la 1 la 10 şi va fi declarat „Admis" candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin nota 7.00.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Șoferi drogați și băuți, ori cu permisul suspendat, depistați de polițiști în trafic – unul a provocat un accident

08 May 2024 293

Județul Constanța Polițiștii Rutieri din Mangalia au aplicat peste o sută de amenzi, însumate la aproape 65.000 lei

08 May 2024 247

Știri Constanța Prins de polițiști când încerca să fure un generator, la câteva zile după ce ar fi tâlhărit un bărbat în Satul de Vacanță

08 May 2024 309

Județul Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunile Vama Veche și 2 Mai. Constatări

08 May 2024 242

Știri Constanța Șofer drogat și fără permis, prins la volan de polițiști

08 May 2024 352

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Săcele în care o victimă a decedat

08 May 2024 538

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județul Constanța

07 May 2024 499

IPJ Constanța Acțiuni de prevenție defășurate de polițiști pe litoral

07 May 2024 436

Intervenții ale polițiștilor în stațiunea Mamaia, Constanța. Șoferi băuți și sub influența drogurilor (FOTO)

07 May 2024 544

Știri Constanța Dosar penal întocmit unui tânăr de 20 de ani. Acesta ar fi comis mai multe infracțiuni

07 May 2024 585

Tribunalul Constanța, amânare de pronunțare în dosarul unui fost ofițer de poliție în cadrul IPJ Constanța - Serviciul de Investigare a Fraudelor (DOCUMENT)

07 May 2024 648

Bilanțul MAI din Constanța Au fost aplicate amenzi însumate de peste 1 milion de lei, în minivacanța dintre 1 Mai și Paști. Vezi declarațiile autorităților (VIDEO)

07 May 2024 959

Constanța Captura Poliției Rutiere în minivacanță - 116 amenzi, în valoare de peste 52.000 de lei FOTO+VIDEO

07 May 2024 315

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul în care au fost implicate două persoane din județul Constanța

07 May 2024 699

Acțiunea Blocada la Năvodari! Șofer sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic

07 May 2024 337