Contractul de vânzare-cumpărare te scapă din coşmarul maşinilor bulgăreşti

bulgari_masina_bulgari_1.jpgAutorităţile s-au pus de acord în problema maşinilor înmatriculate în Bulgaria. Ieri, Guverul României a acceptat propunerea Poliţiei Rutiere prin intermediul căreia persoanelor care conduc maşini înmatriculate în Bulgaria, iar acestea sunt radiate, să li se limiteze permisul de circulaţie la 90 de zile.

„«Am căutat soluţii pentru maşinile pentru care nu se plătesc taxe nici la noi, nici în Bulgaria. Mai exact, pentru acelea care au fost luate din Bulgaria în urma unui act încheiat la notariat, dar nu de vânzare-cumpărare, ci de împrumut, cu ajutorul căruia poate folosi maşina», a precizat, în urmă cu câteva luni, pentru EVZ, comisarul-şef Lucian Diniţă. El a mai explicat că problema apare după ce proprietarul merge la autorităţile din ţara vecină şi face o cerere de radiere a acesteia, pentru a fi scutit de taxe. „Dar nici şoferul din România care foloseşte maşina în continuare nu le mai achită", conform Capital.ro. Potrivit aceloraşi surse, pentru şoferii care nu au în posesie contractul de vânzare-cumpărare s-a propus ca termenul limită în care să folosească maşina în România să fie de 90 de zile, după care se confiscă certificatul şi plăcuţa de înmatriculare şi se trimite în ţara vecină. ZIUA de Constanţa informa încă de anul trecut că posesorii automobilelor înmatriculate în Bulgaria pot scăpa de stresul provocat de autorităţile din România prin obţinerea rezidenţei. Solicitantul trebuie să dispună de câteva sute de euro, de cartea de identitate şi de cardul european de asigurări de sănătate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evenimente Constanța de 1 Mai Artiști îndrăgiți cântă la mare în minivacanța de 1 Mai. Programul evenimentelor

30 Apr 2024 6105

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 2050

Constanța Surprize pregătite pentru fani la ediția aniversară din acest an a festivalului NEVERSEA

05 Jul 2023 1656

Melodia zilei MIRA x LORA - Tu cu Ea | Official Video

16 Apr 2022 2225

Melodia zilei F.Charm feat. @LORA - Perfect defect (Videoclip Oficial)

30 Oct 2021 2269

Melodia Zilei LORA – O rană

05 Sep 2020 2057

Lora – Rămas bun (Official Video)

03 Nov 2017 5115

Lora - Ruga

03 Dec 2016 5175

Concert Lora, live, la Constanţa

13 Aug 2016 6489

Melodia zilei Anda Adam, George, Lora, What's Up - Moşu' e român

27 Dec 2015 4423

Ultima din acest sezon Petrecere în Princess Summer Club

11 Sep 2015 3912

Lora revine pe scena Princess Summer Club

10 Aug 2015 3465

Melodia Zilei Lora feat. Naz Tokio - Fire Up

26 Jul 2015 4900

Lora, într-un concert live la Constanţa

15 Jul 2015 2872

La cererea publicului, CORUL ARMATEI ROSII va sustine inca o reprezentatie la Bucuresti 22-23 septembrie, Sala Palatului, ora 20.00

08 Jul 2015 2798