Dosarul executorului judecătoresc Marius Hanu, trimis spre rejudecare

Curtea de Apel Constanţa a admis, ieri, cererea de revizuire formulată de executorul judecătoresc Marius Hanu, hotărând rejudecarea cauzei în care a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Tot ieri, Curtea de Apel Constanţa a desfiinţat decizia penală nr. 14/P/23.01.2003 în dosarul nr. 1101/P/2002, hotărând rejudecarea cauzei de instanţa de apel, în vederea administrării de probe. În cauză a fost fixat primul termen de judecată, la data de 6 noiembrie.

Hotărârea Curţii de Apel Constanţa este definitivă. Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, conform magistraţilor, la finele anului 1999, Hanu i-ar fi pretins unui bărbat două milioane de lei. Mai mult decât atât, Hanu ar fi pretins şi ar fi primit de la o femeie alţi bani pentru a interveni pe lângă un judecător în vederea obţinerii unei decizii favorabile într-un proces civil. Iniţial, executorul judecătoresc Marius Hanu a fost judecat şi achitat de Tribunalul Constanţa, însă instanţa superioară, Curtea de Apel, a decis condamnarea acestuia la trei ani de închisoare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România, condamnată Executorul judecătoresc Marius Hanu, din Constanţa, cere despăgubiri Statului Român

28 Apr 2016 2690