Femeie, în stare gravă la spital după ce a fost muşcată de 15 câini

O femeie în vârstă de 51 de ani a fost adusă în stare gravă la spital, după ce a fost mușcată de o haită de câini în pădurea Ciric, aflată la marginea Iașiului.

Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU-SMURD Iași a declarat, luni, că femeia a fost adusă la unitatea medicală din cauza mai multor mușcături suferite la nivelul mâinilor și picioarelor.

„Pacienta a fost stabilizată și internată pe secția chirurgicală de gardă, respectiv Clinica III Chirurgie din cadrul Spitalului Sf Spiridon. Va avea nevoie și de profilaxie antirabică", a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD.

Femeia a povestit că incidentul a avut loc atunci când s-a dus să ia apă de la un izvor din apropierea lacului Veneția, care se află în pădurea Ciric de la marginea Iașiului. La întoarcere, femeia a fost atacată de o haită de câini.

"M-au atacat pe la spate. Erau cred vreo 15 câini care m-au atacat pe la spate, m-au trântit jos, iar unul m-a apucat de cap. Nu e prima dată când merg acolo, dar niciodată în 20 de ani nu am mai avut probleme. Norocul meu a fost că haita a fost alungată de o bătrână care locuiește în zonă și mi-a auzit strigătele de ajutor", a spus femeia, conform Agerpres. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier în Constanța! O mașină a intrat într-un stâlp (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 294

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 223

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

24 Apr 2024 860

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 462

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 774

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 320

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 3003

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 721

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 487

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 328

Sorin Ciutureanu, revocat din Consiliile de Administrație ale spitalelor aflate în subordinea CJ Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 800

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 1H

15 Apr 2024 260

UPDATE Accident rutier în municipiul Constanța. Trei victime sunt implicate

14 Apr 2024 1263

UPDATE Incendiu violent într-un apartament de pe Bulevardul Gara Obor din București! Mai multe persoane, transportate la spital (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 1131

Accident rutier noaptea trecută în Stațiunea Mamaia! O mașină a intrat într-un gard de beton

14 Apr 2024 735