Gigi Chiru a dispus un control în zona inundată a digului Gârliciu-Ciobanu

După ce în vara acestui an digul de la Gârliciu-Ciobanu care s-a spart a ţinut pe jar pe sătenii care aveau casele în apropierea acestuia, în urmă cu câteva zile, directorul ISC Constanta, Gigi Chiru, a dispus efectuarea unui control la sediul ANIF din zona Ciobanu-Garliciu, pentru a inspecta zona inundată.

Astfel, în urma procesului verbal nr. 511 din 11.11 2010, s-a efectuat un control la digul de apărare Ciobanu-Garliciu, în scopul verificării stării tehnice a clădirilor publice, relevarea neconformităţilor şi dispunerea de acţiuni corective care să conducă la asigurarea realizării cerinţelor esenţiale ale construcţiilor. ,,Pentru a preîntâmpina eventuale inundaţii ce pot apărea în timpul sezonului rece am dispus inspectorilor ITC să efectueze controale care vizează urmărirea comportării în exploatare a digurilor de protecţie din judeţul Constanţa. În acest sens, vom dispune de la caz la caz măsuri de reparare şi întreţinere a digurilor sub sancţiunea aplicării măsurilor contravenţionale", a mai precizat Gigi Chiru, directorul ITC. Acesta a mai dispus ca în condiţiile apropierii anotimpului rece să se ia măsura demarării în regim de urgenţă atât a lucrărilor pregătitoare, cât şi a lucrării de bază corespunzătoare sezonului de iarnă - primăvară.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 566

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 777

Cu acordul Primăriei Constanța Meridian Project & Logistic SRL investește într-un imobil cu cinci etaje pe bulevardul Mamaia

08 Apr 2024 480

Curtea Supremă de Justiție, în pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Chiru!

01 Apr 2024 602

Județul Constanța Sportivii de la Shobu Lumina, peste 50 de medalii la „Moldavian Challenge Cup“ (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 1491

Chiros SRL, firma care deține Cherhanaua Ovidiu, în proces cu Garda de Mediu Constanța

25 Feb 2024 905

CJPC Constanța Protecția Consumatorilor a descins la Cherhanaua Ovidiu de pe strada Primăverii. Amendă aplicată și închidere temporară a locației (FOTO)

20 Feb 2024 2128

Primăria Lumina cere insolvența Alboram SRL, firmă controlată de Constructii Hidrotehnice SA, unde acționar este Mihai Lupu, președintele CJ Constanța!

06 Feb 2024 2589

Imobiliare Constanța O firmă dorește să edifice un bloc de 6 etaje aproape de Hotel Oxford, de pe bulevardul Mamaia

04 Jan 2024 1122

Firme din Constanța Modificări importante într-o companie administrată de un fost candidat la Primăria Constanța

27 Dec 2023 1044

Fostul senator Gigi Chiru, acțiune extraordinară la Curtea Supremă! Instanța a admis în principiu cererea

17 Dec 2023 801

Firme Constanța Blue Bike Development SRL, modificări în societate, adoptate de asociații Caraivan, Iorgoveanu și Petre

15 Dec 2023 1019

LIVE VIDEO+TEXT Primăria Lumina a finalizat proiectul „Parc tematic pescăresc sat Sibioara, comuna Lumina, județul Constanța” (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Dec 2023 2182

Constanța Sara Chiru, de la Encanto Dance Academy, medaliată la Campionatul Mondial de Salsa Euroson Latino! (GALERIE FOTO)

08 Dec 2023 2275

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 1011