Iată ce s-a întâmplat! Triplă tragedie în municipiul Medgidia

La data de 11 iunie, la ora ora 06.40, poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat într-o magazie din curtea unui imobil situat în municipiul Medgidia.

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat cadavrul ca aparţinând unui bărbat de 40 de ani, persoană cunoscută ca făcând parte din categoria celor fără adăpost. La aceeaşi dată, la ora 11.30, poliţiştii au fost sesizaţi de personalul medical cu privire la decesul unui bărbat de 44 de ani, care iniţial a fost transportat la Spitalul Municipal Medgidia, în jurul orei 05.00, ulterior decedând în unitatea spitalicească. La examinarea exterioară a celor două cadavre nu au fost identificate urme vizibile de violenţă pe cap, trunchi sau membre. Ieri, poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 52 de ani a decedat în urmă cu o zi la spital, unde fusese transportat în noaptea de 11/12 iunie. Cadavrele celor trei bărbaţi au fost depuse la morgă, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzelor deceselor. După efectuarea necropsiei cadavrelor primilor doi bărbaţi, s-a stabilit preliminar că „decesele au survenit pe fondul intoxicaţiei cu o substanţă necunoscută”. Pe parcursul cercetărilor de la locuinţa bărbatului de 52 de ani a fost ridicat un recipient cu capacitatea de 2 litri, conţinând în proporţie de 75% o substanţă ce urmează a fi examinată. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au survenit decesele celor trei bărbaţi şi dacă între acestea există legătură de cauzalitate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Muzeul de Artă „Lucian Grigorescu” Medgidia va fi reabilitat. Costul estimat este de peste 2,1 milioane de euro (DOCUMENT)

18 May 2024 352

Elevii constănțeni au fost premiați la concursul județean de sudură (GALERIE FOTO)

18 May 2024 362

Angajări Constanța Post vacant la Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia. Nu se solicită vechime!

17 May 2024 463

Județul Constanța Șofer fără permis, prins de polițiști la volan

16 May 2024 408

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 31-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - GALERIE FOTO

16 May 2024 700

Alegeri locale 2024 Lista candidaților care intră în competiția electorală la Medgidia, publicată de BEJ (DOCUMENTE)

15 May 2024 639

UPDATE Județul Constanța Accident rutier între Poarta Albă și Nazarcea! Intervin pompierii

14 May 2024 858

Volumul „Un tătar din România“, apreciat de cititori și istorici Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române - „Cartea semnată de Tasin Gemil vibrează de sentimente, emoții și adevăr“

13 May 2024 1111

Spitalul municipal Medgidia va fi extins și dotat. Proiectul, depus la APM Constanța

13 May 2024 466

Medgidia Bărbat, reținut de polițiști, după ce ar fi tâlhărit o femeie, pentru un telefon mobil

13 May 2024 497

Profesorul Tasin Gemil, lecție de istorie despre războiul declanșat de ruși împotriva Ucrainei - „Ceea ce a făcut Putin, este lovitura finală pentru Rusia“ - VIDEO

12 May 2024 2207

Un jandarm și doi polițiști, din Constanța, achitați pentru purtare abuzivă! Nemulțumiri în instanță

12 May 2024 530

Ateliere de creație din curtea Muzeului de Artă Populară Constanța (GALERIE FOTO)

11 May 2024 763

LIVE TEXT și VIDEO Profesorul Tasin Gemil își lansează volumul "Un tătar din România". Evenimentul, găzduit de Biblioteca I.N.Roman din Medgidia (FOTO)

11 May 2024 1412

Oficial de la CFR despre accidentul mortal de la Medgidia, județul Constanța

10 May 2024 992