Imagini terifiante Un poliţist din Ilfov şi cumnata sa morţi în tragedia rutieră de la Mihai Viteazu (galerie foto)

cap_6.jpg„Circulaţia auto pe DN22 a fost blocată în ambele sensuri în zona localităţii constănţene Mihai Viteazu"

Două persoane au decedat, iar alte opt sunt în atenţia medicilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier. Din primele informaţii, Iulian Gegiu a condus un automobil marca Daewoo Espero dinspre Tulcea către Constanţa. În zona localităţii Mihai Viteazu, şoferul ar fi adormit la volan şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit o Dacie, la volanul căreia se afla Ion Irimia, de 41 de ani, lucrător al Poliţiei din Chitila (Ilfov). În urma impactului deosebit de puternic, Ion Irimia şi cumnata sa, Adriana Habib, de 31 de ani, au decedat. Potrivit unor surse, în Dacie se aflau şapte persoane, dintre care patru copii.

accident_2.jpg

Prin intermediul site-ului oficial, Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că, din pricina accidentului, circulaţia auto pe DN22 a fost blocată pe ambele sensuri în zona localităţii constănţene Mihai Viteazu. „Potrivit primelor informaţii obţinute de la faţa locului, două persoane au decedat, iar alte opt au fost rănite. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să conducă prudent şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la locul accidentului. Cauza probabilă a evenimentului este efectuarea unei depăşiri neregulamentare de către şoferul unuia dintre autoturisme", conform IGPR.

 accident_1.jpg

Potrivit unor surse, Iulian Gegiu se afla la volanul automobilului Daewoo Espero şi circula dinspre Tulcea către Constanţa. În zona localităţii Mihai Viteazu, şoferul ar fi adormit la volan şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit o Dacie, la volanul căreia se afla Ion Irimia, de 41 de ani, lucrător al Poliţiei din Chitila (Ilfov). În urma impactului deosebit de puternic, Ion Irimia şi cumnata sa, Adriana Habib, de 31 de ani, au decedat. Potrivit unor surse, în Dacie se aflau şapte persoane, dintre care patru copii. În Espero erau trei persoane, dintre care un copil. La faţa locului, opt ambulanţe au preluat răniţii pe care i-au dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Până la închiderea ediţiei, oamenii legii nu au putut preciza dacă şoferul care ar fi provocat accidentul a consumat sau nu băuturi alcoolice înainte să plece la drum. De menţionat că Dacia făcea parte dintr-o coloană de maşini care ar fi trebuit să ajungă în nordul Moldovei.

În urma accidentului, la spital au ajuns Constantin Ştefan E., de 12 ani, cu răni grave, Anca Nicoleta Eremia, de 38 ani, Alexandru Cristian Eremia, de 19 ani, Alina Mihaela Eremia, Sabina Ana Cristina A., de 12 ani, Iulian Gegiu, de 46 de ani, din Năvodari, Marioara Gegiu, de 52 de ani şi Melania I., de 12 ani, din Năvodari.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier grav în municipiul Galați! O victimă a decedat (FOTO)

05 May 2024 452

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

05 May 2024 384

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 711

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 2657

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 659

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 705

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 1373

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 906

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1547

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 640

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 949

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 689

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 1003

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 808

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 864