Michael Douglas a pierdut procesul cu Rutiera Constanţa

Prins de lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa în timp ce-şi conducea bolidul, un Aston Martin, cu 167 de kilometri pe oră, în localitatea Tuzla, dinspre Agigea către Mangalia, Michael Douglas a pierdut procesul cu poliţiştii constănţeni. Decizia a aparţinut magistraţilor Judecătoriei Mangalia.

„Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul Michael Douglas în contradictoriu cu intimatul IPJ Constanţa - Serviciul Poliţiei Rutiere, împotriva Procesului - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 3911448/27.09.2009. Irevocabilă", potrivit magistraţilor mangalioţi. După cum arătam şi în ediţiile trecute, Michael Douglas, în vârstă de aproape 30 de ani, născut în Fairfield, Australia, a rămas fără permis după ce a fost tras pe dreapta la data de 27 septembrie 2009, la ora 11.24, când oamenii legii au stabilit că individul rula cu 167 de kilometri pe oră în localitatea Tuzla, la bordul bolidului său, un Aston Martin. De altfel, în 2007, Douglas a mai fost implicat într-un incident rutier, când a intrat cu aceeaşi maşină într-un copac de pe marginea Splaiului Independenţei, din Capitală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Actorul Kirk Douglas a murit la vârsta de 103 ani!

06 Feb 2020 2552

Actorul Michael Douglas ar mai avea doar şase luni de trăit

13 Mar 2016 1900

Actriţa Diana Douglas, mama lui Michael Douglas, a murit

05 Jul 2015 2142

Ştiaţi că...? Astăzi, actorii Michael Douglas şi Catherine Zeta-Jones...

25 Sep 2014 6121