Minor audiat în dosarul flagrantului ratat de la Secţia 2

Politie_sectia_2_002.jpgProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa continuă cercetările în dosarul în care agenţii Mugurel Alexa şi Cristian Olaru, din cadrul Secţiei 2, sunt anchetaţi pe motiv că ar fi pretins mită unui cetăţean din cartierul constănţean Palazu Mare pentru a-i înapoia talonul auto. Surse apropiate anchetatorilor spun că zilele trecute a fost audiat Cristian Olaru, urmând ca în perioada imediat următoare şi fie interogat şi fiul poliţistului. Aceleaşi surse apropiate cazului spun că băiatul agentului Olaru s-ar fi prezentat să ridice presupusa şpagă, deşi, până în prezent, s-a spus că poliţiştii Alexa şi Olaru au fost cei care ar fi încercat să se îmbogăţească prin activităţi ilegale. Reamintim că pentru prinderea în flagrant a oamenilor legii, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă, condus la acea vreme de subcomisarul Dan Florin Secăreanu, şi Serviciul de Investigare a Fraudelor, au pus la cale un flagrant, acţiune care a fost ratată. Cu toate acestea, la dosarul cauzei există o serie de înregistrări audio.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un bărbat cu domiciliul în SUA și-a deschis afacere la Constanța

03 Jun 2024 455

Un cunoscut afacerist cere revizuirea Dosarului Retrocedărilor din Constanța! Curtea Supremă a fixat primul termen

03 Jun 2024 895

Antonella Marinescu, citată mâine la Tribunalul Constanța, în procesul legat de parcarea de lângă Gara CFR

03 Jun 2024 510

Nemulțimit de deciza Tribunalului Constanța Tiberius Dănuț Epure, fostul rector al Universității „Ovidius” din Constanța, a făcut recurs

03 Jun 2024 349

Tribunalul Constanța, un post liber pentru judecătorii pensionari care vor să revină în sistem (DOCUMENT)

02 Jun 2024 356

Procurorii vorbesc de zeci de mii de dolariCetățean ucrainean, arestat la Constanța pentru cumpărare de influență, în formă continuată! (MINUTĂ)

02 Jun 2024 511

Judecătoria Mangalia Vlad Pascu rămâne în arest! (MINUTĂ)

31 May 2024 591

Județul Constanța Tânăr, reținut pentru mai multe infracțiuni. Iată despre ce e vorba (FOTO)

31 May 2024 508

Dosarul 2 Mai Vlad Pascu a ajuns la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

31 May 2024 653

Recursul Primarului Constanței legat de Certificatul de urbanism pentru Le Rose del Lago, pe rolul Curții de Apel

30 May 2024 790

Autorizația de construire pentru blocul din Palazu Mare, suspendată de Tribunalul Constanța. Municitorii au ignorat decizia instanței (VIDEO)

30 May 2024 833

UPDATE Afaceristul Stelian Alexe, eliberat de Tribunalul Constanța!

30 May 2024 883

Tentativă de omor calificat la Peștera, în 2022! Două persoane lovite cu o bâtă de baseball. Dosarul, trimis la judecată

30 May 2024 452

Fostul șef al Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Constanţa, reabilitat!

30 May 2024 554

Proces între prefectul județului Constanța și Consiliul Local Năvodari. Decizia magistraților

29 May 2024 560