Mircea Băsescu, o lună de judecată la Tribunalul Constanţa. Iată ce au decis magistraţii!

Azi se împlineşte o lună de când procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, Traian Băsescu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă. În cauză a mai fost deferit justiţiei şi afaceristul Marian Adrian Căpăţînă, suspectat de trafic de influenţă. Cei doi au fost arestaţi preventiv, de Tribunalul Bucureşti, pe data de 20 iulie.

Pe data de 14 iulie, prin intermediul comunicatului nr. 1036/VIII/3, DNA a anunţat trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi, în stare de arest preventiv, acuzaţi că ar fi luat bani de la familia lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, pentru scoaterea acestuia din spatele gratiilor. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa, iar până în prezent a înregistrat trei termene.

16 iulie - primul termen: Tribunalul Constanţa a constatat legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Băsescu şi Căpăţînă. Celor doi le-au fost respinse, ca nefondate, cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive

25 iulie - al doilea termen: Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondate, cererile formulate de Mircea Băsescu şi de Marian Căpăţînă, prin apărători, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.

12 august - al treilea termen: Tribunalul Constanţa a constat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de Băsescu şi faţă de Căpăţână, cărora le-a respins cererile de punere în libertate.

Această ultimă decizie a fost atacată de inculpaţi, cu contestaţie, la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care îi poate pune în libertate pe Mircea Băsescu şi pe Marian Căpăţînă. Contestaţia va fi analizată, cel mai probabil, până la finele acestei săptămâni. 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marius Constantin, audiat de judecătoarea Nermin Apzait (rechizitoriu)

28 Jan 2015 2035

Un nou termen în procesul în care membrii familiei lui Bercea Mondial sunt judecaţii pentru şantajarea lui Mircea Băsescu

06 Jan 2015 2029

Libertatea lui Mircea Băsescu, decisă azi (rechizitoriu)

27 Oct 2014 2103

Curtea de Apel a decisÎncepe judecata lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă

21 Oct 2014 1850

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă, din nou în faţa judecătorilor (document)

29 Sep 2014 2028

Începe judecata lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă

03 Sep 2014 1708

Avocatul familiei lui Bercea Mondial, Pavel Abraham „Astăzi s-au discutat doar măsurile preventive. Nu ştiu când se va pronunţa instanţa“

25 Jun 2014 1806