Naşă, te judecă fina! Cum se face justiţia la Constanţa (documente)

cap_10.jpgLa sesizarea primarului Hristu Cati, CSM a constatat că judecătorea Andrea Bianca Stoianoglo ar fi încălcat Codul deontologic al magistraţilor, judecând procese în care naşa sa de cununie era avocatul uneia dintre părţi

Situaţie dintre cele mai interesante, la Tribunalul Constanţa. În cursul anului trecut, după cum arată site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, mai-marii magistraţilor au constatat că judecătoarea Andrea Bianca Stoianoglo, din cadrul Secţiei comerciale şi de contencios administrativ şi fiscal a instanţei, judeca fără probleme dosarele în care reprezentatul unora dintre părţi era avocata Corina Mardare, naşa de cununie a judecătoarei. În urma anchetei, Consiliul Superior al Magistraturii a ajuns la concluzia că judecătoarea ar fi încălcat alineatul 1 al articolului 9 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Concret, articolul cu pricina prevede faptul că „judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe".

Foarte interesant, Consiliul a fost sesizat de către primarul din Cogealac, Hristu Cati, care şi-a exprimat nemulţumirea de a fi constatat că magistratul Stoianoglu - care a prezidat completele ce au judecat cauzele cu numerele 9778/118/2009 şi 1961/118/2009 aflate pe rolul Tribunalului Constanţa şi în care edilul era parte - este fina avocatei părţii adverse. În urma celor semnalate, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus efectuarea unei anchetei. După cum se arată în rezoluţia CSM, „în cuprinsul sesizării, se arată că doamna judecător S.A.B. (Stoianoglo Bianca Andrea, nr.) a soluţionat cauzele menţionate anterior, deşi avocatul ales al părţii adverse era naşul de cununie al judecătorului". Este de precizat de asemenea că, aşa cum a arătat CSM, prin sentinţa civilă nr. 573/22.05.2009 pronunţată în dosarul 1961/118/2009, a fost admisă excepţia lipsei procedurii prealabile şi, prin urmare, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. Cu alte cuvinte, a câştigat partea reprezentată de avocatul care l-a năsit pe judecător. De asemenea, în aceeaşi cauză a pronunţată şi sentinţa civilă nr. 761/19.08.2009, urmare a cererii de completare a dispozitivului, formulată de către partea reprezentată de avocatul Mardare. „Ambele hotărâri judecătoreşti au fost pronunţate de doamna judecător S.A.B.", se arată în rezoluţia CSM. Primarul din Cogealac a mai explicat că nu a invocat aspecte de incompatibilitate a judecătorului la momentul desfăşurării procesului, pentru că la vremea respectivă nu cunoştea relaţia „naşă-fin". Într-un alt dosar repartizat judecătoarei Stoianoglo în care avocatul uneia din părţi era naşul de cununie al părţii adverse, primarul a făcut cerere de recuzare a completului, magistratul motivând faptul că nu va face declaraţie de abţinere, pentru că nu sunt încălcate prevederile legale, făcând referire la faptul că legea nu menţionează printre legăturile de rudenie şi cea de „naş-fin".

Ce zice judecătoarea

fina_-_avocat_3.jpgCererea de recuzare formulată de edilul din Cogealac a fost respinsă. Audiată fiind pe parcursul cercetării disciplinare, judecătoarea Andrea Bianca Stoianoglo „a arătat că, anterior numirii sale în funcţia de judecător, respectiv în perioada octombrie 1999 - decembrie 2005, a făcut parte din Baroul de Avocaţi Constanţa, în cadrul căruia şi-a desfăşurat activitatea". Se mai arată că „doamna avocat M.C.C. (Corina Mardare, nr.) i-a devenit naşă de cununie în luna iunie 2001, când atât doamna A.B.S., cât şi soţul acesteia erau avocaţi în cadrul aceluiaşi barou". „De altfel", ar mai fi spus judecătoarea, „această legătură era una de notorietate, fiind cunoscută inclusiv de către domnul avocat N.I. (avocatul primarului din Cogealac, nr.)". Nu în ultimul rând, mai este de precizat că din declaraţia judecătoarei a mai rezultat că, până la momentul în care şi-a început activitatea la Tribunalul Constanţa nu s-au ivit situaţii în care naşa sa de cununie să reprezinte ori să asiste părţile din dosarele care i-au fost repartizate spre soluţionare. Foarte interesant, în primul astfel de dosar, în care a intrat naşa sa pentru una dintre părţi şi care i-a fost repartizat aleatoriu, judecătoarea „a susţinut că nu şi-a pus problema necesităţii formulării unei declaraţii de abţinere în cauzele în care naşa sa de cununie era avocat al uneia dintre părţi, deoarece a considerat că în condiţiile în care toate părţile din procesele respective beneficiază de asistenţă juridică calificată, acestea au posibilitatea - dacă apreciază că obiectivitatea îi poate fi pusă la îndoială - să formuleze cerere de recuzare". În plus, magistratul constănţean a mai menţionat faptul că relaţia sa cu avocata Corina Mardare este una de notorietate. „În completarea punctului de vedere menţionat, doamna judecător a menţionat că, prin natura cauzelor pe care le are de soluţionat, toate părţile sunt asistate ori reprezentate fie de consilieri juridici, fie de avocaţi, astfel că fiecare parte poate să îşi facă o apărare calificată". De asemenea, judecătoarea a mai afirmat că, „tot din specificul cauzelor pe care le soluţionează, acestea nu lasă loc unei marje subiective de apreciere a judecătorului, contenciosul administrativ fiind foarte tehnic, iar materia strict reglementată". CSM mai arată că în niciun dosar în care era avocat naşa sa de cununie, „doamna judecător nu a formulat declaraţie de abţinere, aceasta apreciind în consecinţă că nu se poate susţine că, în dosarele menţionate în sesizare, ar fi existat un interes personal sau de altă natură". Mai mult, până în octombrie 2009, „nici nu s-au înregistrat situaţii în care să se invoce vreo stare de incompatibilitate întemeiată pe relaţia sa cu avocatul M.C.".

„Încălcarea Codului deontologic"

Totuşi, în ceea ce priveşte litigiile menţionate de primarul din Cogealac, judecătoarea a precizat că a făcut declaraţie de abţinere, după ce acesta a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie strămutarea unuia dintre procese. În urma verificărilor efectuate, CSM a arătat că „împrejurarea generată de faptul că judecătorul învestit cu soluţionarea unor dosare era cununat religios de avocatul care asista ori reprezenta una din părţile implicate în procedura judiciară, nu se încadrează formal în cazul de recuzare prevăzut de art. 27 pct.1 din Codul de procedură civilă şi nicio altă dispoziţie legală nu instituie în mod expres obligaţia judecătorului de a se abţine de la judecata unor astfel de cauze". Comisia de disciplină a mai apreciat că „în lipsa oricăror alte date, nu se poate presupune existenţa interesului judecătorului învestit cu soluţionarea unei cauze din unicul motiv că are o relaţie specială cu avocatul care acordă asistenţă juridică uneia dintre părţile din proces". În acest context, Comisia de disciplină a constatat că judecătorul nu ar fi încălcat prevederile art. 99 lit. a din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor. Totuşi, aceeaşi comisie a stabilit că magistratul avea obligaţia morală de a se abţine de la judecarea dosarului, „în vederea asigurării aparenţei de obiectivitatea şi imparţialitate a instanţei de judecată". În schimb, au stabilit membrii comisiei, judecătoarea a dus la crearea unei impresii contrare. În acest context, reprezentanţii comisiei au sesizat Secţia pentru judecători a CSM, pentru a se stabili dacă au fost încălcate prevederile Codului deontologic. Într-adevăr, în şedinţa din 22 aprilie 2010, CSM a decis „admiterea sesizării formulate de Comisia de disciplină pentru judecători nr. 25/CDJ/2010, împotriva doamnei Stoianoglo Andrea Bianca, judecător la Tribunalul Constanţa, şi, în consecinţă, constatarea încălcării de către doamna judecător a dispoziţiilor art.9 alin. 1 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor". Aşa cum menţionam anterior, articolul cu pricina prevede faptul că „judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Justiției despre dosarul 2 Mai „Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar“

25 Apr 2024 353

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 581

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 575

Martie, o lună a extremelor. ANM avertizează că suntem în pragul unui cod roșu, din cauza încălzirii globale

22 Mar 2024 560

Candidatul PSD - PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu - „Împreună vom învinge un oraş bolnav şi-l vom face sănătos“

20 Mar 2024 437

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 1024

Guvernul Republicii Moldova respinge „declaraţiile propagandistice" ale Tiraspolului

28 Feb 2024 632

Marcel Ciolacu anunță că va fi modificat Codul administrativ. „Avem, până la 1 iunie, comasările de făcut“

27 Feb 2024 1139

Calendar ortodox, 27 februarie 2024. Ce sfinți sunt pomeniți astăzi

27 Feb 2024 898

Știri Portul Constanța UPDATE. Grevă a navigatorilor de la bordul unui vas sub pavilion Germania! „Muncă fără plată este sclavie, iar sclavia a fost abolită“

21 Feb 2024 642

Magistrații analizează măsura preventivă în dosarul celor patru judecători din Constanța ce ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă!

20 Feb 2024 789

Marcel Ciolcau- „Eu doresc mâine să anunţ tot calendarul de alegeri“

20 Feb 2024 528

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1208

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, despre comasarea alegerilor - „Mizez foarte mult pe raţiunea tuturor, astfel încât să avem o soluţie“

14 Feb 2024 717

Rareș Bogdan, despre candidaturi comune PSD-PNL la alegeri „De candidatura la prezidenţiale şi eventualitatea unei candidaturi comune, nu s-a vorbit, vă spun cu toată sinceritatea”

10 Feb 2024 719