Ovidiu Sebastian Ghica, menţinut în arest

Ovidiu Sebastian Ghica, suspectat de implicare în evenimentul din Costineşti soldat cu decesul lui Mihai Oltean, de 35 de ani, din Constanţa, rămâne în arest. Instanţa a respins cererea formulată de Ghica, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Decizia a fost luată de magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa şi poate fi atacată la Curtea de Apel. Amintim că, potrivit anchetatorilor, la data de 19 iulie 2013, pe strada Tineretului din Costineşti, Ovidiu Sebastian Ghica a condus un jeep, în care se afla şi Mihai Oltean. La un moment dat, Mihai Oltean s-ar fi urcat pe maşină pentru a decapota manual automobilul, ocazie cu care, spun poliţiştii, şoferul a vrut să facă o glumă şi a ambalat maşina. Această manevră l-a dezechilibrat pe Oltean, care a căzut şi s-a lovit la cap. După câteva ore, bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă în pensiunea din Costineşti pe care o deţinea, iar ulterior a decedat, la data de 22 iulie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tragedia de la Costineşti Interceptări telefonice din dosarul lui Ovidiu Sebastian Ghica. „S-au întâmplat niște chestii“

28 Apr 2016 4407

O nouă decizie în dosarul lui Ovidiu Sebastian Ghica

03 Nov 2015 2115

A luat un deceniu de puşcărie pentru moartea prietenului

08 Apr 2015 2343

Ovidiu Sebastian Ghica, aproape eliberat din arest

06 Feb 2015 1727

Ovidiu Sebastian Ghica cere să fie judecat în arest la domiciliu

29 Jan 2015 1590

Ovidiu Sebastian Ghica, arestat la domiciliu

13 Dec 2014 1959

Tragedie pe strada Tineretului din Costineşti Ovidiu Sebastian Ghica rămâne în spatele gratiilor

24 Jul 2014 1496