Pistolul de la Iasi, mister total

Ancheta in cazul pistolului gasit la Serviciul de Ambulanta Iasi continua. Modul in care arma a ajuns, insa, acolo ramane un mister.

Reaminim ca, marti dimineata, un sofer al serviciului a gasit, intr-un dulap din garaj, o geanta in care se aflau un pistol artizanal cu amortizor, 14 gloante, o cagula, mai multe carduri si un biletel pe care era mentionat numele unei firme de paza din Constanta. Ulterior, soferul a declarat ca a fost la un pas sa ignore geanta, insa aceasta i-a atras atentia pentru ca parea noua si nu i-ar fi prins rau. Ulterior, dr Florin Agapi, directorul Serviciului de Ambulanta, a precizat ca dulapul era foarte vechi, nu fusese niciodata incuiat si fusese mutat in garajul respectiv numai temporar. De asemenea, Florin Agapi a declarat ca exclude total posibilitatea ca geanta sa fi apatinut unui angajat al serviciului pe care il conduce. "Fisetele respective sunt vechi de vreo 40 de ani. Am mutat doar temporar vestiarele soferilor in acel garaj, iar la ele au acces tot personalul Ambulantei, dar si alte persoane", a precizat directorul. Toti soferii Serviciului de Ambulanta au fost audiat de politisti ieseni, ajutati, in ancheta pe care o desfasoara, de colegii lor din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cu acordul Municipalității Un imobil de pe strada Pescăruș din Constanța va fi supraetajat, altul – transformat în parcare de Imobiliaria Tomis SRL

03 May 2024 538

Atribuiri directe CJC O firmă din Iași va elabora documentațiile pentru „Centrul Turistic de Artă,recreere și Tradiții Canlia - CT

01 May 2024 429

Licitații publice O companie din Cluj Napoca furnizează stegulețe personalizate pentru primăria Constanța (DOCUMENT)

30 Apr 2024 383

Tragedie rutieră lângă restaurantul Sabrosso, din Constanța! Condamnare definitivă! Șoferul nu ar fi fost atent la trafic

29 Apr 2024 1344

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1726

Premierul Marcel Ciolacu-Am încredere că vom reuși să creștem schimburile comerciale

26 Apr 2024 277

Condamnare definitivă pentru un fost angajat al ISU Dobrogea! 12 ani şi 6 luni de închisoare

26 Apr 2024 651

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1103

Fost consilier local din Văcăreni, Tulcea, angajată ulterior în Primăria Văcăreni, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 568

Licitații directe Firmă de casă a SPIT Constanța a câștigat un contract de mentenanță program contabilitate și de la municipalitate

20 Apr 2024 568

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 769

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 507

Frimituri SRL furnizează materiale de promovare și protocol pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 413

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 389

Fostul paramedic acuzat că ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD, nemulțumit de pedeapsă!

12 Apr 2024 590