Presupusul ucigaş de homosexuali, deferit instanţei, la Constanţa

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Milea, de 28 de ani, din Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie. Bărbatul a devenit devenit cunoscut drept presupusul ucigaş de homosexuali.

Probatoriul administrat în cauză a relevat, ca stare de fapt, că în noaptea de 23/24 mai 2010, cel mai probabil după miezul nopţii, inculpatul Mihai Milea (liberat din penitenciar la data de 20 aprilie 2010, după executarea parţială a unei pedepse de 9 ani închisoare pentru infracţiunile de tâlhărie şi violare de domiciliu) l-a ucis în scop de jaf în locuinţa de vacanţă a acestuia din municipiul Constanţa, zona Faleză Nord, pe numitul P.V., în vârstă de 71 de ani, pe care l-a strangulat cu un şnur şi l-a înjunghiat în partea dreaptă a gâtului cu un cuţit de bucătărie. Apoi individul ar fi ascuns cadavrul sub patul din dormitor, iar în aceeaşi împrejurare, prin violenţele exercitate, a sustras din locuinţă mai multe bunuri ale victimei, printre care portofelul cu bani, acte şi carduri bancare, telefonul mobil, cheile locuinţei şi ale autoturismului Daewoo Nubira, un aparat foto digital, o geantă de plajă cu inscripţia şi un filtru de cafea albastru, precum şi obiecte de vestimentaţie ale victimei. „În cursul investigaţiilor s-a constatat că inculpatul a părăsit teritoriul României a doua zi după comiterea faptelor, aşa încât Tribunalul Constanţa a emis pe numele său mandat european de arestare şi mandat de urmărire internaţională. S-a descoperit că la scurt timp după părăsirea ţării, acelaşi inculpat a jefuit şi sechestrat o persoană în Londra, fapte pentru care a fost condamnat în Marea Britanie la pedeapsa de 7 ani şi 2 luni de închisoare, iar pe de altă parte s-a stabilit că tot el este suspectul principal pentru uciderea şi jefuirea unei victime în Paris", conform procurorilor. În baza relaţiilor de cooperare judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene, în luna decembrie 2011, autorităţile judiciare britanice l-au transferat temporar pe inculpatul deţinut în România, în vederea efectuării urmăririi penale şi judecăţii. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor deosebit de grav este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar pentru infracţiunea de tâlhărie este închisoarea de la 5 la 20 de ani.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată care sunt noile modificări aduse aplicației portal al Inspectoratului General pentru Imigrări

17 Apr 2024 492

Tulcea Cursuri gratuite de educație digitală pentru copii și adulți, în cadrul proiectului Siguranța Online

21 Mar 2024 462

Licitații Constanța SPIT a încheiat un contract subsecvent pentru servicii de mentenanță la module ale sistemului informatic (DOCUMENT)

06 Mar 2024 629

Fondurile europene pentru crearea şi modernizarea infrastructurii agricole, epuizate. Anunțul AFIR

09 Jan 2024 614

Știri Constanța „Biblioteca din Gară”, un proiect dedicat celor care ajung în Gara CF Constanța (FOTO)

08 Dec 2023 957

Oficial de la CNAIR! Toate sectoarele de drumuri naționale şi autostrăzi din județele Constanța, Tulcea, Brăila si Galați, închise circulației

26 Nov 2023 5678

IPJ BacăuInformează cetățenii cu privire la riscul de victimizare în cazul cumpărăturilor on line.

10 Nov 2023 507

Black Friday 2023 Cumpărături online în siguranță. Cum să eviți fraudele și înșelăciunile

05 Nov 2023 854

„Colonel din Serviciului de Informații Externe“, condamnat definitiv la Constanța! Dosarul nu se va rejudeca

25 Oct 2023 9248

IPJ BacăuFraude on-line

19 Oct 2023 420

Un nou serviciu online disponibil prin Centrul de Furnizare a Serviciilor Electronice sau HUB-ul de servicii al MAI. Detalii

13 Oct 2023 838

MAIUn nou serviciu online disponibil prin Centrul de Furnizare a Serviciilor Electronice

13 Oct 2023 567

La nivelul Curţii de Apel Constanţa, a devenit operaţională Aplicația de programare Registratură/Arhivă

10 Oct 2023 977

Fals concurs în numele CFR Călători, promovat în mediul on-line. Reacția companiei

17 Jun 2023 1130

UAT Albești amendată de Garda de Mediu Constanța după distrugerea unor pâlcuri de bujori (GALERIE FOTO)

09 Jun 2023 1103