S-a rupt caruta "Rafo-Eco Petroleum"

Sediul Punctului de Lucru al Eco Petroleum din Eforie Sud a fost vizitat de comisarii din cadrul Comisariatului Regional al Garzii Financiare din Cluj * Primul obiectiv din agenda comisarilor a vizat verificarea tranzactiilor cu uleiuri minerale derulate de catre societate * Un alt aspect a avut in vedere si controlul destinatiei uleiurilor minerale achizitionate de societate in regim suspensiv de accize in perioada 1 ianuarie 2004-31 iulie 2005 * La final, comisarii au stabilit ca exista nereguli in documentele societatii si un posibil prejudiciu cauzat bugetului de stat, in valoare de 1 125 398 RON * Mai mult, acestia au sesizat procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Cluj care au formulat un dosar penal * Acesta nu este singurul scandal in care firma Eco Petroleum este implicata * Anul trecut, sapte autocisterne care apartineau acestei societati au fost depistate pe drumul dintre Onesti si Brasov cu documente de insotire schimbate * A reiesit ca marfa a fost livrata intre cu totul alte societati, fara calitate de antrepozit fiscal * Prin aceasta manevra se evita plata accizei catre buget

Reprezentantii societatii Eco Petroleum Constanta au intrat in atentia anchetatorilor in urma unor verificari ale comisarilor de la Garda Financiara. Ei sunt acuzati, printre altele, ca au creat un prejudiciu bugetului de stat in valoare de peste 11 miliarde de lei. La sfarsitul anului trecut, doi comisari din cadrul Comisariatului Regional al Garzii Financiare din Cluj au efectuat un amplu control la Punctul de Lucru al Eco Petroleum din localitatea Eforie Sud. Primul obiectiv din agenda comisarilor a vizat verificarea tranzactiilor cu uleiuri minerale derulate de catre societate. Un alt aspect a avut in vedere si controlul destinatiei uleiurilor minerale achizitionate de societate in regim suspensiv de accize in perioada 1 ianuarie 2004-31 iulie 2005. Verificarile au fost finalizate pe data de 3 octombrie a anul trecut. Comisarii Garzii Financiare au redactat la final un act denumit "nota de constatare" in care se mentioneaza ca aceasta inspectie a avut caracterul de control operativ si inopinat fiind executat in baza ordinului de serviciu permanent. Mai mult, acestia au stabilit ca exista nereguli in documentele societatii si un posibil prejudiciu cauzat bugetului de stat, de catre reprezentantii Eco Petroleum, in valoare de 1 125.398 RON. Deranjati peste masura de constatarile comisarilor, cei de la Eco Petroleum au formulat contestatie impotriva acestui control. Efectul a fost adresa nr. 204448/CJ/14.11.2005. Surse din interiorul institutiei au precizat ca prin acest raspuns, cei de la Comisariatul Regional al Garzii Financiare din Cluj i-au informat pe cei de la Eco Petroleum ca va fi sesizata Directia Generala a Finantelor Publice Constanta, in vederea efectuarii unui control mai amplu. De asemenea, comisarii Garzii Financiare i-au sesizat si pe procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Cluj, care pe baza notei de control au formulat dosarul penal nr.126/D/P/2005. Pe de alta parte, din cercetari a reiesit ca unul dintre principalii parteneri ai Eco Petroleum, care are dubla calitate, atat de beneficiar cat si de client a fost societatea Teal Sirius SRL Baia Mare din judetul Maramures. Anchetatorii sustin ca raspunzator de anumite nereguli ar fi un oarecare Cornel Stamate care se afla in evidentele Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta. Sursele noastre sustin ca acesta este cercetat alaturi de reprezentanti ai societatii Arm Consulting SRL pentru ca ar fi creat un prejudiciu de 2,6 milioane RON, in urma unor derulari ilegale de tranzactii cu uleiuri minerale. Scandalul celor 14 autocisterne cu motorinaSocietatea Eco Petroleum Constanta s-a mai aflat in atentia politistilor. Reprezentantii firmei au fost acuzati de o frauda cu motorina de 5,9 miliarde de lei. In urma unei tranzactii cu RAFO, pe data de 7 iulie 2005, din Onesti au plecat 14 autocisterne cu motorina, destinatarul acestora fiind, conform actelor intocmite, firma Eco Petroleum Constanta. Aceasta societate este certificata ca antrepozit fiscal, adica poate lua produse de la orice rafinarie din tara, fara sa plateasca accizele la preluarea marfii. Potrivit procedurii legale, accizele urmau sa fie platite la intrarea marfii in curtea Eco Petroleum. Dovada acestei plati trebuia facuta prin documentul administrativ de insotire a marfii. Acest lucru s-a si intamplat pentru sapte dintre autocisternele destinate firmei constantene, documentele de plata intorcandu-se la RAFO. Pe de alta parte, celelalte sapte autocisterne plecate de la RAFO cu documentele si in conditii legale au fost insa depistate pe drumul dintre Onesti si Brasov cu documente de insotire schimbate, care atestau ca marfa a fost livrata intre cu totul alte societati, fara calitate de antrepozit fiscal. Prin aceasta manevra se evita plata accizei catre buget. In aceste conditii, marfa a fost confiscata si dusa la Onesti, unde a fost data in custodie companiei pana la finalizarea anchetei. In urma acestei situatii, conducerea RAFO Onesti a decis imediat sa rupa relatiile de colaborare cu firma Eco Petroleum Constanta.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sfânta și Marea Joi Ce sărbătoare este pe 2 mai 2024 în calendarul ortodox?

02 May 2024 590

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 513

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

01 May 2024 405

Primarul Constanței, Vergil Chițac, mesaj cu ocazia zilei de 1 Mai! Ce spune despre motanul Caramel

01 May 2024 452

Cazul City Insurance SA - cel mai mare faliment din istoria recentă a României! Tribunalul București anunță noul termen

01 May 2024 327

Județul Constanța Vama veche, asaltată de turiști! (VIDEO)

01 May 2024 499

Muzeul de Artă Populară Constanța Pregătiri pentru întâmpinarea paștelui

01 May 2024 298

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 409

Academia Navală achiziționează servicii de asigurare pentru voiajul Navei Școală „Mircea“ din anul 2024! Iată de la cine

01 May 2024 313

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 8 1 mai 2024 Zi de Sărbătoare, în multe tradiții

01 May 2024 273

Județul Constanța Daruri pentru peste 40 de persoane din Amzacea, din partea marinarilor militari (GALERIE FOTO)

01 May 2024 335

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 463

Distracție pe plaja din Vama Veche în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 660

Program de lucru cu publicul în perioada 1 mai – 6 mai 2024 - SPIT Constanța

01 May 2024 335

Programul Primăriei Constanța în perioada 1-6 mai 2024

30 Apr 2024 592