S-au cerut completări pentru ADN-ul profesoarei dispărute (galerie foto)

disparuta.jpgSpecialiştii Institutului Naţional de Expertize Criminalistice au solicitat date suplimentare în dosarul lectorului universitar doctor Luminiţa Magdalena C., de 37 de ani, din Bucureşti, dispărută anul trecut la marginea satului Stupina, de sub nasul unui poliţist şi al unui paznic.

În acest condiţii, rezultatele INEC cu privire la ADN-ul fragmentelor osoase găsite ar putea întârzia alte câteva luni bune. Amintim că pe data de 19 martie 2011, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că, pe islazul localităţii Crucea, un cioban a găsit un craniu. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au găsit la aproape nouă kilometri distanţă de locul unde a fost văzut ultima oară lectorul universitar doctor un femur, o pereche de blugi şi o cizmă sfâşiată. Femeia a plecat de acasă pe data de 10 decembrie 2010, iar pe data de 11 decembrie 2010, poliţiştii din comuna Crucea au fost sesizaţi de către Florin Vasile, de 33 de ani, din Constanţa, fratele femeii, cu privire la faptul că sora lui nu s-a mai întors la domiciliu. De menţionat că pe data de 11.12.2010, ora 07.00, fratele femeii a fost sesizat telefonic că autoturismul surorii sale se află pe un câmp la marginea satului constănţean Stupina.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Jandarmii eroi din Suceava, confruntare cu focul pentru a salva o viață!

22 Jan 2024 566

UPDATE. ISU Dobrogea O persoană în pericol de înec și una înecată, descoperite de pompierii din județul Constanța

10 Dec 2023 1183

IGSU „Alege să înoți doar în siguranță!”. Recomandările pompierilor

29 Sep 2023 992

IGSU Campania „Mie nu mi se poate întâmpla”

29 Sep 2023 549

UPDATE Alertă la Vama Veche! Mai multe persoane, în pericol de înec! Un tânăr de 22 de ani, decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Sep 2023 2347

UPDATE. Știri Constanța azi Alertă în Jupiter! Patru persoane în pericol de înec

08 Sep 2023 2111

UPDATE. Știri Constanța Alertă în Neptun! O persoană plutește în apa mării (FOTO+VIDEO))

07 Sep 2023 3371

UPDATE Bărbat decedat pe plaja din Jupiter (VIDEO)

04 Sep 2023 2761

UPDATE. Știri Constanța Intervenție de urgență în stațiunea Venus. Persoană în pericol de înec! Elicopterul SMURD, chemat în ajutor

04 Sep 2023 2872

UPDATE Intervenție de urgență pe plaja din Olimp! Un bărbat a murit

03 Sep 2023 2160

Județul Constanța Un bărbat a murit după ce s-a înecat în lacul Baciu

30 Aug 2023 1314

UPDATE. Știri Constanța azi O persoană în pericol de înec în Mamaia Nord. Pompierii intervin la fața locului

24 Aug 2023 1045

Persoană în pericol de înec în Vama Veche, zona plaja Golful Pescarilor! (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Aug 2023 2078

Operațiune de salvare în Eforie Nord Bărbat dispărut în timpul intervenției de salvare a unei persoane în pericol de înec (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Aug 2023 6060

Șocant! O femeie a intrat în valurile mării cu cadrul ajutător în Eforie Nord (FOTO+VIDEO)

16 Aug 2023 1596