Şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, arestat preventiv

Constantin Balaban, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, a fost arestat preventiv de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Mandatul prim-procurorului este valabil pentru 30 de zile.

Constantin Balaban este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fals în declaraţii, în formă continuată (şapte acte materiale), şantaj, luare de mită şi favorizarea făptuitorului.
 
În cauză, DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de Alexandrina Jijileanu, grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la infracţiunea de dare de mită, complicitate la infracţiunea de luare de mită, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi favorizarea făptuitorului.

Citeşte şi

Procurorii Anticorupţie au dat de „semnul fiarei“ în declaraţia prim-procurorului Constantin Balaban (documente)
 
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, Constantin Balaban, reţinut de DNA

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constantin Balaban, fost prim-procuror al Parchetului Curţii de Apel Constanţa, rămâne în arest la domiciliu (rechizitoriu)

03 Nov 2015 1920

Prim-procuror acuzat că a luat mită un viţel Constantin Balaban a cerut restituirea dosarului său la DNA (rechizitoriu)

26 Sep 2015 5517

Decizia este definitivă! Un prim-procuror din Parchetul Curţii de Apel Constanţa, arestat la domiciliu (rechizitoriu)

15 Sep 2015 4097

DNA Constanţa se opune ca un prim-procuror din Parchetul Curţii de Apel să fie arestat la domiciliu! (rechizitoriu)

11 Sep 2015 1937

Decizia nu este definitivă Prim procuror din Parchetul Curţii de Apel Constanţa, arestat la domiciliu! (rechizitoriu)

10 Sep 2015 2306

Ar fi primit mită un viţel Prim-procurorul Constantin Balaban, menţinut în arest de judecătorul Marius Damian Mitea (rechizitoriu)

15 Aug 2015 2821

Constantin Balaban ar fi primit mită un viţel Un procuror-şef din Parchetul Curţii de Apel Constanţa, menţinut în arest (rechizitoriu)

20 Jul 2015 3288

Rechizitoriu DNA acuză - prim-procurorul Balaban folosea logistica şi personalul Parchetului în administrarea Trans Mondana SRL (document)

20 Jun 2015 3855

Prim-procurorul Balaban, menținut în arest

19 Jun 2015 1865

Trimis în judecată pentru luare de mită Procurorul Balaban a fost suspendat din funcţie

19 Jun 2015 1827

Judecat pentru că ar fi primit mită un viţel Un procuror-şef din Parchetul Curţii de Apel Constanţa a dat de belea! (document + referate DNA)

18 Jun 2015 2568

Procuror-şef din Parchetul Curţii de Apel Constanţa, menţinut în arest de judecătorul Ion Tudoran (referat DNA)

12 May 2015 2739

Ar fi luat mită un viţel Un procuror-şef din Parchetul Curţii de Apel Constanţa ar putea scăpa azi din arest (referate DNA)

30 Apr 2015 2120

Constantin Balaban, suspendat de CSM din funcţia de procuror

29 Apr 2015 2059

Suspendarea din funcţie a domnului Balaban Constantin, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin

29 Apr 2015 1261