SRI, implicat in cazul politistului amenintat cu moartea

1218224974.jpg

Serviciul va identifica numarul de telefon si locul de unde a fost facut apelul

Situatia agentului de politie care a primit amenintari in cursul anchetei privind camionul plin de motorina de la Politia Port se afla in atentia celor de la SRI. La sfarsitul lunii trecute, un politist a primit pe telefonul mobil un apel de la un numar ascuns, in timp ce ancheta furtul a peste doua tone de motorina din port. Cand a raspuns, vocea de la celalalt capat i-a pus in vedere sa inceteze cercetarile, caci altfel ii vor omori familia, ii vor sechestra copilul si-i vor incendia apartamentul. Politia Port asteapta rezultatele pe care le vor comunica cei de la Serviciul Roman de Informatii, unde se afla, in prezent, desfasuratorul apelurilor primite de politistul amenintat. SRI-ul va descoperi numarul si locul de unde a fost efectuat apelul, iar aflarea identitatii agresorului nu va fi apoi decat o chestiune de timp. De altfel, oamenii legii nu au niciun dubiu ca este vorba despre unul dintre complicii celui care a venit sa ridice de la organele de ancheta autocamionul suspect. Intre timp, din fericire, santajistul misterios nu si-a pus amenintarile in practica si nici nu a mai efectuat apeluri de acest gen. Probabil si-a dat seama ca a fost o miscare gresita si ca i-a pus pe oamenii legii pe urmele lui.

Suspecti plecati in vacanta

In ceea ce priveste furtul masiv de motorina, anchetatorii asteapta intoarcerea din concediu a posibililor suspecti, pentru a-i putea audia. Nicolae Gurguta, de pilda, le-a transmis politistilor ca se afla in Delta Dunarii si ca o sa se prezinte la audieri in cursul saptamanii viitoare, dupa ce isi incheie vacanta. Amintim ca, pe 31 iulie, lucratorii Serviciului de Politie Transporturi Maritime Port Constanta au gasit un camion incarcat cu 2,7 tone de motorina, in valoare de 10.800 de lei. Nu a trecut mult, si camionul a fost "revendicat" de Stelian Radu, in varsta de 43 de ani, din Agigea, fara ocupatie, dar cu antecedente penale. Radu le-a povestit anchetatorilor ca, de fapt, nici vorba de motorina, masina transporta reziduurile rezultate prin curatarea barjelor. In timp ce Stelian Radu era audiat, unul dintre politisti a primit un apel anonim, prin care era somat sa stopeze cercetarile. Politistul a raportat totul superiorilor, iar acum, SRI-ul se ocupa de investigarea cazului. Pe de alta parte, Politia Port asteapta revenirea suspectilor pentru a-i interoga.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 760

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1230

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 352

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 364

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1766

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 656

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1001

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 957

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 632

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 805

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 674

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 920

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1546

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 801

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 553