Vezi firma bănuită de crearea un prejudiciu-record la Constanţa

Biroul Investigarea Fraudelor din cadrul Serviciului Transporturi Maritime Constanţa continuă ancheta în dosarul în care foşti doi administratori ai unei firme constănţene ar fi cauzat un prejudiciu-record de circa 600 de miliarde de lei vechi. Potrivit unor surse, firma la care oamenii legii fac referire se numeşte SC Silo Impex 2007 SRL şi i-a avut ca administratori pe Valentin Beldan şi pe Adina Iulia Davidică.

Prin intermediul unui comunicat de presă, poliţiştii anunţau că „Valentin B., de 36 de ani, din Constanţa şi Iulia D., de 29 de ani, din Buzău, administratori ai unei societăţi comerciale din Constanţa sunt suspectaţi că, în perioada iunie 2007 - septembrie 2010, au evidenţiat în actele contabile sau în alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni comerciale din acestea rezultând obligaţii de plată stabilite suplimentar la bugetul consolidat al statului". Prejudiciul cauzat de cei doi ar fi de aproape 600 de miliarde de lei vechi de lei vechi. Cei doi administratori sunt bănuiţi că în momentul achiziţionării şi comercializării de cereale au întocmit în fals avize de expediţie şi facturi fiscale efectuând cu ştiinţă înregistrări în contabilitate în acest sens. „În urma extinderii cercetărilor au rezultat obligaţii de plată stabilite suplimentar la bugetul consolidat de stat sub formă de TVA, în valoare de peste 33.000.000 de lei, precum şi sub formă de impozit pe profit, în valoare de peste 26.300.000 de lei", mai arată poliţiştii. Cei doi administratori sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals intelectual. Societatea comercială „promovată" de Serviciul Transporturi Maritime Constanţa pare să fie SC Silo Impex 2007 SRL. În prezent, Silo Impex este condusă de Valentin Beldan, însă acesta a fost asociat cu Adina Iulia Davidică până în iunie 2010. Obiectul de activitate al Silo Impex 2007 este „comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat", iar în 2007, cu un salariat, cifra de afaceri a unităţii a ajuns la 31.927.750 de lei, însă profitul brut a fost 0 lei. În 2008, tot cu un angajat, SC Silo Impex 2007 SRL a declarat 48.021.980 de lei ca cifră de afaceri şi 75.641 de lei ca profit brut. În 2009, cu patru salariaţi, afacerile au atins cifra de 61.174.017 lei, iar profitul brut 380.111 lei. Adina Iulia Davidică apare şi în Silo Util 2007 SRL, cu sediul pe strada Nicolae Iorga, municipiul Constanţa, are ca obiect de activitate „Comerţ cu ridicată al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat". Firma este condusă de Laurenţiu Ion Micu şi de Adina Iulia Davidică, care este şi administrator.

Recidivă?

Datele de bilanţ arată că, în 2007, cu doi salariaţi, a raportat 48.594 de lei ca cifră de afaceri şi 15.259 de lei profit brut. În 2008, cu trei angajaţi, SC Silo Util 2007 SRL a derulat afaceri în valoare de 45.430 şi 0 lei profit brut. În 2009, cifra de afaceri şi profitul brut a fost de 0 lei. Menţionăm că am încercat să obţine un punct de vedere atât de la Valentin Beldan, cât şi de la Adina Iulia Davidică însă acest lucru nu a fost posibil. Din câte se pare, cei doi nu se află la prima abatere. Aproape de jumătatea lunii ianuarie, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au spus că administratorii societăţi comerciale „Silo Impex" SRL, sunt suspectaţi că, în perioada 01.10.2007 - 30.09.2010, au achiziţionat cantităţi mari de produse cerealiere de la mai multe societăţi comerciale de pe raza judeţului Constanţa, operaţiunile comerciale desfăşurate dovedindu-se a fi nereale, fără ca documentele de achiziţie să îndeplinească toate condiţiile specifice unui document contabil legal întocmit. La finele controlului asupra activităţii societăţii comerciale administrate de cei doi s-a constatat un prejudiciu adus bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 91.817.596 lei (40.607.477 de lei impozit pe profit şi TVA în sumă de 51.210.119 lei), cauzat prin evidenţierea în actele contabile a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Tulcica

16 Aug, 2011 16:40

Cele doua societati, ca si Zenpin srl, sau Transport Comercial Prest srl, sunt operate in realitate, de Daniel Nicolae Tanase. Cred ca asta spune tot

Articole asemanatoare

Handbal CSM Constanța a făcut spectacol cu CSU din Suceava, bifând al 19-lea succes stagional (GALERIE FOTO)

13 Apr 2024 865

Tenis de masă Echipa masculină a CSM Constanța a promovat în Superligă (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 571

Oficial de la ISU B-IF despre cazul brokerului cercetat pentru emiterea mai multor polițe falsificate

02 Feb 2024 875

LIVE TEXT Programul Internațional de Scenografie, desfășurat la Castrul Roman din Ovidiu (FOTO +VIDEO)

07 Sep 2023 1083

Explozie la Rafinăria Midia Năvodari. Firma Rompetrol Rafinare SA este cea pe care funcționează

21 Jun 2023 3180

Cea de-a doua echipă de salvatori români, repatriată din Turcia cu două aeronave ale Forţelor Aeriene Române

17 Feb 2023 1061

UPDATE Incendiu la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Bagdasar-Arseni din București. Mai mulți pacienți, evacuați (GALERIE FOTO)

12 Apr 2022 1341

UPDATE Două persoane decedate într-un cumplit accident rutier pe Autostrada A1 București-Pitești (GALERIE FOTO)

21 Mar 2022 5812

Cum se circulă pe drumurile din județul Constanța. Situația actualizată

03 Mar 2022 1773

ISU București-Ilfov Locuință cuprinsă de flăcări. Mai multe persoane evacuate, printre care și copii. Un bărbat a murit (video)

13 Jun 2021 2246

Naţionala României, o nouă înfrângere. Georgia a câştigat amicalul de la Ploieşti

02 Jun 2021 3768

UPDATE Simona Halep a învins-o pe Marketa Vondrousova, în turul II la Stuttgart

22 Apr 2021 2575

Omul de afaceri Ioan Tapangea continuă investițiile din județul Constanța. Proiecte imobiliare și siguranță pentru angajați

27 Feb 2021 5518

Alin Dobrosavlevici, de la FC Viitorul, inclus în echipa etapei a zecea din Liga 1

11 Nov 2020 2538

Pompierul Ion Petre s-a alăturat salvatorilor din ceruri! Moment de reculegere la toate inspectoratele pentru situații de urgență

19 Aug 2020 3506