Vezi lista oficială a celor 15 inculpaţi 12 persoane judecate pentru presupuse „manevre" prin Portul Agigea, menţinute în arest

sapera_palatul_justitiei_curtea_de_apel.jpgCele 12 persoane trimise în judecată la finele săptămânii trecute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, furt calificat, contrabandă şi spălare de bani, rămân în arest. Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Constanţa şi a fost deja atacată la Curtea de Apel. Printre cei ghinionişti se află şi Cristian Şapera, din Constanţa, fondatorul SC La Sirena Marine Service SRL, unitate prin intermediul căreia s-ar fi vândut bunurile furate. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 8 octombrie.

Pe data de 14 septembrie, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 10504/118/2012 şi cu obiect „iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup". Conform Portalului instanţelor de judecată, lista inculpaţilor este deschisă de Marian Ghena şi continuată de Viorel Sidău, Marian Cimpoeru, Petre Sidău, Marian Simuloiu, Daniel Cocârlea, Cristian Alexandru Carcea, Robert Alexandru Covaci, Cristian Şapera, Antoaneta Alina Căulea, Daniel Ion Dima, Alexandru Dumbravă, Dorin Vişan, Răduţu Dima şi Marian Cojocaru. Asta în timp ce SC Zurich Insurance Company LTD, SC Sol Maritima Services SRL Constanţa, SC Frigoglass Group SRL, SC Arctic SA Găeşti, SC Rulmenţi SA şi SC Maison Mex Bucureşti sunt părţi civile, iar SC Toridec 2000 SRL s-a constituit parte vătămată. Recent, Tribunalul Constanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a urmărilor inculpaţi: „Ghena Marian, Sidău Viorel, Sidău Petre, Simuloiu Marian, Cocârlea Daniel, Carcea Adrian Cristian, Covaci Alexandru Robert, Şapera Cristian, Cimpoeru Marian, Caulea Alina Antonela şi Dima Ion Daniel". Mai mult decât atât, instanţa a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/ţara, formulate de Ghena, Sidău, Simuloiu, Carcea, Covaci, Şapera, Cimpoeru, Caulea, şi Dima. Tot Tribunalul a respins cererea formulată de Marian Cimpoeru de încetare de drept a măsurii arestării preventive.

Conform DIICOT Craiova, presupusul grup infracţional organizat era specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, furt calificat, contrabandă şi spălare de bani. În fapt, se reţine că membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale prin inducerea în eroare a reprezentanţilor unor societăţi comerciale cu ocazia efectuării unor operaţiuni de import-export de mărfuri prin Portul Constanţa Sud - Agigea. În acest scop, inculpaţii au utilizat mai multe societăţi comerciale având ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri şi au contractat comenzi de transport din partea unor case de expediţie din municipiul Constanţa. Pe timpul efectuării transporturilor, membrii grupării şi-au însuşit o parte din bunurile transportate şi le-au valorificat ulterior pe teritoriul României, întocmind documente fictive privind provenienţa mărfii. Cu titlu de exemplu, la un singur astfel de transport, inculpaţii şi-au însuşit şi valorificat un număr de 10.000 de anvelope marca Pirelli, în valoare de 400.000 de euro. Presupusul grup infracţional ar fi acţionat prin SC Patronul şi Argatul SRL şi SC Daiodra SRL, ambele din Constanţa. Ulterior, bunurile furate ar fi fost vândute cu ajutorul SC La Sirena Marine Service SRL Constanţa, firmă fondată de Cristian Şapera.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 822

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1402

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 373

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 392

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1825

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 662

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1023

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 973

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 656

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 815

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 682

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 938

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1559

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 819

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 562