Update Cutremur violent în Italia. Clădiri prăbuşite. O persoană a murit, câteva zeci rănite și altele dispărute. Un an de la cutremurul care a ras localități întregi din Italia (foto+video)

Un cutremur de 3,6 magnitudine s-a produs în această seară în apropierea insulei Ischia din Golful Napoli. O persoană a murit, 20 au fost rănite, iar altele sunt dispărute.
Mai multe hoteluri au rămas izolate.

Unul dintre cele mai mari spitale de pe insulă a fost evacuat pentru că structura a fost afectată serios, dar au mai rămas cinci persoane conectate la aparatele respiratorii şi s-a solicitat ajutorul Protecţiei Civile.

Accesul pe insulă este dificil, iar salvatorii sunt duşi cu un feribot din Napoli. În această seară însă, la faţa locului se aflau în zonă mai multe echipaje de pompieri, întrucât avuseseră loc mai multe incendii.

Seismul a avut loc la 10 kilometri adâncime şi deşi nu a fost foarte puternic, mai multe clădiri istorice s-au prăbuşit.

Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean cutremurul a fost înregistrat în Marea Tireniană, a avut magnitudinea de mb 4.3 și s-a produs la 20.57 - Ora Locală, hipocentrul fiind localizat la doi kilometri adâncime iar epicentrul la 177 km SE de Roma (pop: 2,564,000), 38 km SV de Napoli (pop: 989,000) și 10 km SV de Ischia Porto (pop: 18,200).


Acestea erau deja şubrezite de mişcările telurice care au afectat Italia anul trecut.

Echipe de intevenţie au fost trimise la faţa locului pentru a căuta printre ruine. Imediat după producerea cutremurului, sute de persoane au ieşit panicate în stradă şi vor petrece noapte sub cerul liber de frica producerii unor replici.

Insula Ischia numără peste 60.000 de locuitori.


Peste trei zile se împlineşte un an de la cutremurul care a şters de pe hartă mai multe localităţi din centrul Italiei şi în urma căruia sute de oameni şi-au pierdut viaţa.

Reamintim că anul trecut, în noaptea de 24 august, un cutremur de magnitudine 6.3 a avut loc la 03.36 Ora Locală (04.36-Ora României), în Italia, potrivit Centrului Seismologic-Euro Mediteranean.


Sursa menționată mai precizează că hipocentrul a fost localizat la doi kilometri adâncime.

Epicentrul a fost la coordonatele 42.79 N/13.29 E la 120 km NE de Roma, 50 km N de L’Aquila și 24 km V de Ascoli Piceno.
Seismul a fost de intensitate IV.

Au fost înregistrați circa 40 de morți, printre care și români si câteva sute de clădiri istorice s-au prăbușit.

UPDATE:

În această dimineață a mai fost descoperită o femeie decedată în timpul Cutremurului

Sursa foto: La Stampa

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cutremur în Italia! Oamenii au ieșit în stradă

09 Mar 2023 1552

Românii au talent Povestea cutremurătoare de viață a lui Iustin Călin. Tânărul i-a impresionat pe jurați cu o interpretare la pian a melodiei „Caruso” (VIDEO)

19 Feb 2022 3666

Cutremurul care i-a speriat, pe italieni, în această noapte. A fost la numai cinci kilometri adâncime

24 Jun 2019 2528

Cutremurul, de suprafaţă, care i-a scos din case pe italieni în acestă dimineaţă. Două victime. Unde a fost epicentrul. Replici

26 Dec 2018 3085

Cutremur puternic în Italia! Epicentrul în sudul țării. Ce magnitudine a avut seismul

16 Aug 2018 2193

Italia, zguduită astăzi de două cutremure produse în aceeași zonă

25 Apr 2018 3171

Panică în Italia. Un cutremur violent a scos oamenii din case. Ce magnitudine au avut seismul și replica ce a urmat

10 Apr 2018 4546

Italia, zguduită de un cutremur de suprafaţă. Ce magnitudine a avut. Oraşe apropiate de epicentru

04 Apr 2018 2903

A fost cutremur în Italia. La ce adâncime s-a produs și ce magnitudine a avut

19 Jan 2018 3572

Cutremur în centrul Italiei, în apropiere de Amatrice, zonă grav afectată de seismul din 2016. Ce au constatat specialiştii

04 Dec 2017 2056

Panică. Două cutremure puternice de suprafață i-au scos pe italieni din case în zorii zilei

03 Feb 2017 3137

Panică. Trei cutremure puternice, de suprafață, au zguduit Italia într-o oră. Mai multe replici

18 Jan 2017 2438

Scurt dar puternic Un cutremur de suprafață, produs în această dimineață, i-a speriat pe italieni

02 Jan 2017 3253

Încă un cutremur în Italia. S-a simţit inclusiv la Roma

29 Nov 2016 2544

Un nou cutremur, de mare magnitudine, a lovit centrul Italiei

03 Nov 2016 2483