Emoționant. Ionuț Andrei născut printre nămeți. În șenilată. Mama are 20 de ani. Două gravide în aceeași șenilată (fotoreportaj)

Azi noapte, prin nămeții dintre Dobromir și Băneasa a născut o tânără de 20 de ani. Nimic nemaiîntâlnit până aici.
 
Numai că tânăra a născut în șenilata care venise să o preia pentru a o duce la Spitalul de la Băneasa.
 
N-a fost să fie. Până acolo, în calea lor, erau nămeții cei mari.
 
Utilajul salvator a rămas blocat, la șase kilometri de Băneasa, când venea dinspre Dobromir.
 
Din cauza emoțiilor, din cauze naturale, nu știm, tinerei i-a venit sorocul.
 
Și a născut asistată de doi paramedici din șenilată și de conducătorul acesteia coordonați, prin telefon, de medicul de la Serviciul Județean de Ambulanță al Județului Constanța.
 
Acolo, în șenilată, a văzut lumina zilei băiețelul Florentinei, cel pe care, toți, s-au hotărât, pe loc, să-l boteze Ionuț Andrei.
 
Ionuț pentru că este născut în ziua sfântă a Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Andrei de la Sfântul Apostol Andrei.
 

”Pentru acești oameni, în noaptea aceasta, nu a existat NU SE POATE". Cu un utilaj vechi rusesc au făcut o minune reușind să străpungă nămeți de până la trei-patru metri în tip de șase ore. Ultimii o sută de metri au fost cei mai grei. S-au parcurs într-o oră, vedeau șenilata, dar nu putea ajunge. Conducătorul șenilatei și cei doi paramedici, captivi în nămeți, au fost la înălțime. Pentru mine sunt eroi. Le mulțumesc”, sunt cuvintele lui Lucian Lungoci, administratorul special al RAJDPP.

 

La ora 06.00 ambulanța a ajuns la șenilată. Acolo se mai afla o gravidă.
Ambele au fost luate cu ambulanța și transportate la Spitalul de la Băneasa.
 

Lucian Lungoci mai spune că şoferul de pe şenilată plânge de emoţie.
 
Facem precizarea că fotografiile trimise de la fața locului, de membrii Comandamentului Județean de Iarnă Constanța, nu sunt de calitate dar nu asta este acum marea problemă.
Mulțumim pentru ce faceți.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

misu

07 Jan, 2017 15:59

Oameni adevarati .Felicitari e putin spus .

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Constanța Vama Veche și Marea Neagră în eforie cromatică (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 434

Fotoreportaj Costineștiul își deschide porțile pentru primii turiști (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 525

Fotoreportaj Atmosferă neobișnuită în Constanța! (FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 1325

Fotoreportaj De la fostul Peco Mol la spațiu verde pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanța. Stadiul lucrărilor (FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 2890

Fotoreportaj Constanța Cum arată plajele din Mamaia și Eforie? Imagini din dronă (FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 659

Fotoreportaj Constanța Reflecții albastre la malul mării (FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 416

Fotoreportaj Călătorie printre culorile naturii. Descoperă frumusețea Portului turistic Jurilovca în aprilie (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 639

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 548

Fotoreportaj Constanța Parcul din zona Marvimex, dezamăgire pentru locuitori- „Nu arată deloc a parc“ (FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 627

Fotoreportaj Constanța Faleza Cazino, plină de oameni într-o zi înnorată de duminică (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 706

Mangalia, „orașul pisicilor“! Zeci de feline, observate pe digul de pe malul mării (FOTOREPORTAJ+VIDEO)

06 Apr 2024 2525

Fotoreportaj Plajă aglomerată la Năvodari. Oamenii se bucură de soare și căldură la final de martie (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 1796

Contrastele vremii în Constanța. Fotoreportajul unei zile capricioase (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 709

Fotoreportaj În armonie cu natura. Spectacolul lebedelor în Portul Turistic Mangalia (FOTO+VIDEO)

24 Mar 2024 526

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 855