Cine mai investeşte în Mamaia Sat? Imobil cu două etaje, ridicat de Vila Ducu SRL (document)

Societatea Vila Ducu SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul tehnic al proiectului „Construire vilă turistică“, în vederea obţinerii acordului de mediu. Imobilul va fi ridicat pe strada M10, FN, Mamaia Sat, oraşul Năvodari.
 
La această adresă va fi ridicată o vilă turistică ce va avea regim de înălţime P+2e şi un total de 15 unităţi de cazare. Terenul are o suprafaţă de 892 mp. Proiectul a fost întocmit în baza Certificatului de urbanism nr. 61 din 3.02.2017, emis de Primăria Năvodari. Destinaţia terenului, stabilită prin documentaţiile de urbanism aprobate, este de locuinţe cu caracter sezonier sau permanent, dotări turistice şi complementare. Investitorul propune ca, din cei 892 mp pe care îi deţine, 270 mp să fie plantaţi cu gazon, pomi şi flori, iar 200 mp, cu plante căţărătoare, pe pereţii viitoarei clădiri.
 
Potrivit Registrului Comerţului, societatea Vila Ducu SRL a fost înmatriculată în anul 2006 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 215.000 de lei, integral vărsat, este compus din 21.500 de părţi sociale. Asociat unic este Daniel Alexandru Popescu, născut pe 2.11.1973, în Bucureşti. Tot el este şi administratorul societăţii, care se ocupă de hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta memoriul proiectului depus la APM Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ancheta în cazul șicanării în trafic de la Constanța scoate la iveală detalii incredibile! Ce au stabilit polițiștii

29 Apr 2024 929

SC Agrement Sport Club SRL solicită de la Agenția de protecție a mediului obținerea autorizației de mediu, amplasat în Mamaia Sat

20 Mar 2024 424

Știri Constanța Traseele autobuzelor 5-40, 14 și 47M au fost deviate în Mamaia

13 Mar 2024 600

FOTOREPORTAJ Imagini dezolante cu toboganul din Stațiunea Mamaia! Cum arată în prezent (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1639

Primăria Constanța, undă verde pentru un spațiu comericial Margona MTC SRL, controlată de Constantin Goane, construiește în stațiunea Mamaia, zona Perla

06 Mar 2024 1076

CT Bus Atenție, călători! Autobuzul 47M va avea traseul deviat în Constanța

04 Mar 2024 667

În Constanța, traseele CT Bus au revenit la normal în Mamaia

01 Mar 2024 528

Știri Constanța CT BUS. Linia 47M, deviată pe sensul spre cap linie Mamaia

29 Feb 2024 627

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

29 Feb 2024 647

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

28 Feb 2024 838

RAJA Constanța Consumatorii din zonele Mamaia Sat și Mamaia Nord, fără apă la robinete

26 Feb 2024 695

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

26 Feb 2024 678

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord

24 Feb 2024 875

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

23 Feb 2024 731

Avarie RAJA în Mamaia Sat, județul Constanța. A fost oprită furnizarea apei

16 Feb 2024 667